Data: 07.01.2022
În luna ianuarie 2022, Județul Gorj a încheiat procesul de implementare a proiectului „Eficientizarea planificării strategice la nivel organizațional” (EPSO), Cod MySMIS 125603/cod SIPOCA 528, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară – administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Operațiunea – Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către cetățeni în concordanță cu SCAP.
Proiectul a fost derulat de autoritatea publică județeană în baza Contractul de finanțare nr. 310 din 21.01.2019, semnat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă și Județul Gorj, în calitate de Beneficiar.
Obiectivul general al proiectului a constat în introducerea la nivelul U.A.T.-Județul Gorj, a unui sistem integrat de management, în vederea optimizării proceselor orientate către beneficiari, în concordanță cu SCAP.
Rezultatele proiectului, ca efect al implementării proiectului, au constat în:
Rezultat 1: Elaborarea Strategiei de dezvoltare durabilă 2021-2027 a județului Gorj;
Rezultat 2: Acces online la serviciile gestionate exclusiv de Consiliul Județean Gorj;
Rezultat 3: Sistem de management al documentelor;
Rezultat 4: Realizarea arhivei digitale;
Rezultat 5: Îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor personalului din cadrul Consiliului Județean Gorj.
Valoarea totală a proiectului a fost de 3.528.197,83 lei (inclusiv TVA), din care:
• 3.457.633,89 lei valoare eligibilă nerambursabilă, reprezentând 98%:
– 2.998.968,16 lei valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, re prezentând 85%;
– 458.665,73 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național,
reprezentând 13%;
• 70.563,94 lei cofinanțare eligibilă a U.A.T.-Județul Gorj, reprezentând 2%.
Perioada de implementare a proiectului „Eficientizarea planificării strategice la nivel organizațional” (EPSO)” a fost de 36 de luni, de la data semnării contractului de finanțare, respectiv din data de 21.01.2019, până la data de 21.01.2022.
Date de contact: Manager proiect: Giurgiulescu Ileana-Claudia, tel. 0372 531 224, fax. 0253 212 023, e-mail: claudia.giurgiulescu@cjgorj.ro.