Ce-i drept, e cam târziu de-acum să vă spun despre plăcuta petrecere a vârstnicilor drăguțeșteni, din 2 octombrie a.c. Însă, prin farmecul și ținuta organizatorică aparte a acelei festivități trăită într-o superbă zi de toamnă, mă simt îndemnat, totuși, ca, prin Dumneavoastră iubiți cititori ai „Gorjeanului”, să pun în undă câteva nestemate de poveste, care nu pot fi date uitării. Ar fi păcat! Așadar, încă de la ceasurile după amiezii, bărbați și neveste, plini de vigoare, cu fețe rumene și părul nins, mulți dintre ei costumați ca odinioară în tinerețe, pe cărări și prin dumbrăvi dinspre colinele Urecheștilor, Tâlveștilor, Dâmbovei, Cârbeștilor, Vălenilor, Zlaștiului, Ieșenilor, Satului Nou Iași, deopotrivă cu Satul Nou „Cetate”, s-au îndreptat către sediul Primăriei, unde fusese hotărâtă remarcabila întâlnire. Doar era Ziua lor și trebuia să fie sărbătorită cum numai Dumnealor știu să-i atribuie tot harul! Astfel, frumusețea sufletească și vestimentară avea, și de data aceasta, să își spună cuvântul uimind prin portul multor neveste alcătuit din torsurii (ii), ciupage, poale, oprege, boștele și veste încrustate cu alesături florale știute peste tot în câmpiile și crângurile lor, unde se pare că Dumnezeu încă mai poposește și acum. Nici bărbații nu au fost mai prejos: Costumați cu haine scumpe; unii purtând brâuri și chimire; chipeși, cu „pălăria pe-o sprânceană” și cu gesturi pline de vioiciune; nu lăsau vederii nici pe departe vârsta înnobilării lor! Odată întrunită în incinta Sălii sporturilor – imensă prin grandoarea sa – lumea aceasta a demnității avea să fie surprinsă în mod plăcut de gazda întrunirii, în persoana Distinsului Primar Dumitru – Ion Popescu. Un bărbat „pe cinste”! (cum se spune în popor!). Tânăr, viguros prin abudența mușchilor, cu o față hindusă, proeminentă prin fruntea străjuită de păru-i negru dens grizonat exprimând vigoare, îndrăzneală și expresia simetrică a ochilor omului strașnic, încercat timpuriu de greutăți și înrobit unui cuget de-a dreptul cutezător, asaltând viitorul. Cu o asemenea impozanță Domnul Primar se postă în mijlocul acestei mulțimi a Vârstelor de aur, rugându-ne – cu nelipsitu-i zâmbet – să-i oferim prilejul spre a da glas simțămintelor sale de aleasă mulțumire tuturor cetățenilor comunei pentru modul în care este urmat în realizarea atâtor obiective de mare interes obștesc; afirmând hotărât că – „pe baza unor noi programe având de-acum toate disponibilitățile – vom acționa pentru aducțiunea gazelor până în poarta fiecărei gospodării; în zona Vălenilor, peste Jiu, preconizăm construcția unui pod; la fel și peste toate pârâurile unde firul drumurilor impun această cerință; totodată, vor fi reamenajate drumurile laterale și cele de luncă; se au în atenție traseele pietonale deopotrivă cu cele pentru biciclete; prioritare sunt condițiile sociale și de trai pentru toți oamenii; iar ușa Primăriei, cât și sufletul Primarului, rămân permanent deschise”. Mai apoi, neobositul edil a înmânat diplome și sume de bani cuplurilor care au împlinit 50 de ani în căsnicie, îmbrățișându-se călduros cu toți acei fericiți într-ale îndelungatei conviețuiri. Pe urmă s-au încins mai multe hore, oferind prilejul multora să se dedice pasional beției jocului până la ultimul nerv (ca odată!), îndemnați și de trilurile viorilor formației „Frații Șomăcescu”, dublate de încântătoarele soliste vocale de muzică populară, pe cât mai frumoase, pe atât de înzestrate artistic, asemeni Doamnei Elena Ungureanu și copilelor Andreea Negrea, cu Ana – Maria Barbu. Demne de cele mai reprezentative galerii de creație artistică, proprii zonelor subcarpatice. Continuând prezentarea valorilor acestei obârșii, am putut constata prezența multor localnici, odinioară bărbați de mare faimă profesională, dăruiți total mânuirii inteligente a excavatoarelor cu rotor din Bazinele Miniere Rovinari, Jilțuri și Motru – niște coloși a câte 2000 de tone – cu care, zeci și zeci de ani, împreună cu mulți alți specialiști, au extras aproape 500 de milioane tone cărbune energetic: asigurând, astfel, lumina și căldura pentru mai mult de 1/3 din populația României, timp de peste o jumătate de secol. Așa au fost și rămân pe esplanada timpului: Constantin Căldărușe (Al Sandi), Ion Alexandrescu, Sandu Miroiu, Ion Gridan, frații Costică și Vasile Vlădăianu, frații, maeștrii Aurel și Ion Gârjabu, frații inginer Grigore Ceaureanu și brigadierul Gheorghe Ceaureanu, frații, maeștri, Petre și Ion Tâlvescu, tehnicianul Vasile Vulpe, șefii de secție: inginer Nicolae Chivoiu și Mitică Vulpe, frații Fănică, Sile și Nelu Stănculete, frații Petre și Mitulică Pufu, Gore Ionașcu, inginerii: Dorin Pasăre, Dan Pasere, Iustin Zgondea, Doru Spătaru, Maiștrii Virgil Bădoiu, Gelu Feroiu, șeful de secție Aurel Vasilescu, laolaltă cu alte sute de mineri de aici, care au dăltuit și încă dăltuiesc pe fruntariile timpului înălțătoare izbânzi de hărnicie substanțializând măreția sadei locuitorilor comunei Drăguțești, OSIE A JUDEȚULUI GORJ. Și, (taina cui a zis!) „ca să fie treaba – treabă!”, printre horele care nu se mai opreau, s-au întins mese încărcate cu bunătăți din producția locală a lui 2018, ca la o agapă de zile mari, unde sărbătoriții au fost omeniți cu aperitive bine asortate (cu de toate!), au urmat nelipsitele sărmăluțe, turta și piftiile; au apărut (cum altfel!) copanele, ciosvârtele de purcel, cozonacii și dulciurile. Toate acestea fiind „stropite” cu țuică și vin din belșug. Păi, dacă le mai ascultai și unele întâmplări povestite cu mult har, sigur ai fi având de ce să râzi ori să lăcrimezi de unul singur pe cărările vieții. Așa, bunăoară, Ion Bâzu, în timpul Războiului al II-lea, a adus acasă, în raniță, o nicovală, tocmai din Caucaz; așa și Vasile Stănculete, luptând prin Munții Tatra, a pus ochii pe o lopată articulată a unui ostaș sovietic. Iar, când ăla a căzut (la datorie), i-a luat unealta aceea cu care a venit acasă. „O întrebuințez și acuma”, a spus nea Fănică, fiu-su; în Primul Război, Băla de peste Jiu, s-a refugiat cu purceaua tăman la Bacău. La încetarea conflagrației, însă, revenind acasă după patru luni, ba mai îmbogățindu-se și cu șase purcelani fătați pe drum de năbădăioasa purcea; Băla se văzu înconjurată de doi soldați austrieci, care i-au luat acele animale, pedepsind-o cu bătaia pentru nesupunere față de Kaizer. Ei, da, stați să vedeți!: Într-o seară cu ger vânăt fără zăpadă, boier Urdăreanu, în drum către casă, a făcut popas la cârciuma lu’ Măndoaica din Poiana. De cum a intrat, a dat cu ochii de Victor Blendea, fierarul. „Ieși afară, țigane”, îi strigase. Ăsta, supus, a plecat acasă luând cu sine și piulițele de la rotițele trăsurii boierului. La plecare, încotoșmănat, Urdăreanu a dat bici cailor, îndreptându-se către casă. Numai că, după câteva zeci de metri, roțile trăsurii au ieșit, punându-l pe stăpân într-o stare disperată, mai cu seamă că se lăsase noaptea. „Nu știți un fierar pe-aici, pe-aproape?”, îl întrebase, el, pe un sătean, pe Dumitru Ciorângaru. „Iote-l colo, dă-l Dracului”, s-a răspuns. Țiganul, însă, a dat prin foc aceleași piulițe, l-a pus pe boier să stea în genunchi la poartă și să-l roage frumos, ușurându-i punga… Ei bine, ar fi multe de spus despre serbarea aceea de mare încărcătură sufletească, a vârstnicilor din comuna Drăguțești. Eu însă mă opresc aici, convins că nimic nu va fi dat uitării din tot ce a fost atunci acolo, ca o petrecere de zile mari, spre a-i purta noroc vajnicului Primar și consilierilor săi. La mulți ani, Comunei Drăguțești! Fie, ca în octombrie 2019, să fim cu toții aici, ca „s-o facem și mai lată!”
MIHAIL PASERE
