Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap Târgu-Jiu, printre laureaţii Asoclick 2016

832

Proiectul “Calculatorul – Sprijin pentru copiii din sistemul educaţional special” le-a adus șase calculatoare în sălile de educație școlarilor din Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu-Jiu, complex care face parte din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.

Cele șase calculatoare, intrate în posesia CSCCH Târgu-Jiu, au fost primite în urma depunerii unui proiect, care a participat la programul național de solidaritate digitală, prin care Ateliere Fără Frontiere și partenerii săi donează echipamente IT organizațiilor non-profit și instituțiilor de învățământ și sociale din România. Ediția 2016 a însumat 178 de instituții înscrise, care au solicitat 2.153 de calculatoare.
Între 5 septembrie și 7 octombrie, s-au predat cele 500 de calculatoare către cei 85 de câștigători din întreaga țară, care au fost selectați în cadrul jurizării, care au avut loc la Kaufland în data de 19 iulie 2016. Acest program redă dreptul copiilor și tinerilor la educație digitală, prin dotarea proiectelor educaționale asociațiilor și instituțiilor cu echipamente IT, și integrează socio-profesional 25 de persoane pe piața muncii, prin recondiționarea echipamentelor IT în cadrul Ateliere Fără Frontiere.
Obiectivul general al proiectului constă în reducerea decalajului informatic și sprijinul unei educații echitabile în România și are ca obiective specifice: identificarea structurilor non-profit din România (ONG-uri, instituții de învățământ și instituții sociale), care au nevoie de calculatoare ca mijloc de educație sau integare socială și/sau profesională; selecționarea și echiparea celor mai bune proiecte cu materiale IT revalorizate, modernizate și dotate cu software-ul potrivit, astfel încât inițiativele lor să devină realitate; consolidarea capacităților structurilor laureate cu scopul de a facilita activități de educație sau de predare bazate pe TIC (Tehnologia Informației și Comunicării).
Beneficiarii celor șase calculatoare donate prin intermediul Programului Asoclick – Din solidaritate pentru educație, sunt elevii Centrului de plasament și cei ai Centrului de recuperare (de tip ambulatoriu) din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu –Jiu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here