Complex Spa de 35 de miliarde de lei la Lupoaia

749

Pe raza comunei Cătunele, mai precis în localitatea Lupoaia, o firmă investeşte 35 de miliarde de lei pentru constituirea unui Complex Spa foarte modern. Firma aparţinâd unei persoane din Motru a solicitat deja de anul trecut aviz de mediu pentru realizarea investiţiei. Dana Roncea, administratorul firmei, a achiziţionat în zonă, cu sprijinul primarului din Cătunele, Florinel Ţuilă, aproape 70 de arii de pământ pentru realizarea complexului.

În comuna Cătunele, edilul local a reuşit să atragă anul trecut un investitor care va realiza aici un Complex Spa ce va fi deschis publicului, odată cu realizarea lui, atât vara cât şi iarna. Complexul se va realiza pe raza localităţii minereşti Lupoaia, la mică distanţă de municipiul Motru. Investiţia s-a început deja anunţă primarul Ţuilă care susţină că i-a dat o mână de ajutor Danei Roncea, administratorul firmei, să achiziţioneze terenul necesar, cumpărându-l de la localnici. “Autorităţile din Motru nu i-au pus investitoarei la dispoziţie terenul necesar motiv pentru care şi-a îndreptat atenţia către Lupoaia. Noi am ajutat investitoarea să achiziţioneze terenul necesar pentru complexul spa, această investiţie fiind foarte importantă în zonă”, a declarat primarul Ţuilă.

Ştranduri, saună şi tratament
Edilul crede că în vară o parte din investiţie va fi funcţională. “În vară se va face baie la ştrand”, declară primarul încântat că bugetul localităţii va fi ajutat de noua investiţie.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here