Competiție juvenilă la Bumbești Jiu

1681

Stadionul ,,Aurel Țicleanu” din Bumbești Jiu va fi, în weekend, gazda primei ediții a „Bumbești Jiu Football Summer Cup”. Șase echipe vor participa la competiția juvenilă, care este organizată în perioada Zilelor Orașului. Turneul de minifotbal se va desfășura sâmbătă, 10 iunie, pe două terenuri de iarbă și adună la start formațiile CSS Colegiul Mihai Viteazul, AS Pandurașul Târgu Jiu, AS Junior Târgu Jiu, AS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, AS DT Pro Junior Baia de Fier și Galaxy Timișoara. Aproximativ 100 de micuți vor disputa 15 meciuri. Organizatorii speră ca acest turneu să fie începutul unei lungi tradiții pentru comunitatea din care fac parte.
,,Este o ediție-pilot, de la anul vrem să dezvoltăm acest turneu. Vrem să invităm mai multe echipe și din alte județe, să devină o tradiție. Inițiativa a pornit de la faptul că vrem ca, pe perioada vacanței, copiii să aibă cât mai multe activități sportive. Beneficiem de un stadion frumos, un gazon de iarbă și sunt toate premisele ca acest turneu să fie un succes”, a precizat Ionuț Tița, președintele Clubului Sportiv Parângul Bumbești-Jiu. Toate echipele vor primi mingi, cupe, diplome și premii din partea organizatorilor și partenerilor. Pentru a nu pune presiune pe micuți, rezultatele nu vor fi contabilizate. Meciurile vor începe la ora 10.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.