Competiţie internațională pentru tinerii compozitori, în cinstea sculptorului Constantin Brâncuşi

1152

Asociaţia ,,Pro Valores” organizează prima ediţie a Concursului Internaţional de Compoziţie ,,Coloana Infinitului”, un omagiu adus celui mai important sculptor român – Constantin Brâncuşi, geniul de la Hobiţa care a contribuit decisiv la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană şi de la a cărui naştere se împlinesc, în 2021, 145 de ani.

Particularitatea competiţiei constă în faptul că la compunerea pieselor pentru concurs, compozitorii vor trebui să se lase inspiraţi de o lucrare a lui Constantin Brâncuşi, realizându-se, astfel, o relaţionare sincretică peste timp între arta plastică şi arta sunetelor. Selecţia tinerilor creatori muzicieni cu vârste până în 35 de ani (împliniţi până la data de 31 decembrie 2020) se va desfăşura on-line. Partiturile în format pdf. şi documentele necesare înscrierii vor putea fi trimise până pe 15 martie 2021, pe adresa: concursulcoloanainfinitului@gmail.com. Înscrierile se fac pe baza trimiterii dosarului de înscriere, care va prinde următoarele documente: partitura piesei nesemnată, având titlul (în format pdf); copie după certificatul de naştere sau după cartea de identitate; curriculum vitae cu numărul de telefon și adresa de e-mail; fișă de înscriere, completată, semnată și scanată; declarația privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal completată, semnată și scanată; dovada achitării taxei de participare. Taxa de participare nu va fi restituită în cazul renunțării la participare. Pentru buna organizare a competiției, taxa de participare are următoarele valori în funcție de datele de înscriere: înscrieri între 1 noiembrie – 15 decembrie 2020 – 100 de lei; înscrieri între 16 decembrie – 31 ianuarie 2021 – 150 de lei; înscrieri între 1 februarie – 15 martie 2021, ora 22.00 – 200 de lei. Condiții de participare: o lucrare de 7 -10 minute; formula instrumentală – la alegere minim trei dintre instrumentele flaut, clarinet, vioară, violoncel, pian. Piesa trebuie să fie originală și să fie scrisă special pentru Concursul Internaţional „Coloana Infinitului”, ediția I. Piesa trebuie să nu fi fost interpretată în public și nici nu este programată pentru a fi interpretată în public înainte de 31 decembrie 2021. Un concurent poate participa cu mai multe lucrări în concurs, dar pentru fiecare piesă trebuie sa facă un dosar de înscriere separat. Juriul este alcătuit din personalităţi marcante ale muzicii contemporane: Prof. Univ. Dr. Dan Dediu de la Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti, Prof. Univ. Dr. Ghenadie Ciobanu de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău, Prof. Univ. Dr. Viorel Munteanu de la Universitatea de Arte ,,George Enescu” din Iaşi, Prof. Univ. Dr. Adrian Pop de la Academia Naţională de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj şi Dr. Diana Gheorghiu, compozitoare şi coordonatoare a Programului de rezidenţă creativă din cadrul Academiei şi Festivalului ICon Arts. Potrivit lui Sebastian Crăciun, președintele Asociației Cultural Sportive Pro Valores, acest concurs va însemna o adevărată rampă de lansare pentru tinerii creatori: lucrările premiate vor fi interpretate în cadrul: Festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi de la Bucureşti, Ediţia a XXXI-a (23 -30 mai 2021), Festivalului Zilele Muzicii Noi de la Chişinău, Ediţia a XXX-a (iunie 2021) şi Festivalului ICon Arts, Ediţia a XIX-a (iulie 2021).
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here