Competiţie europeană pentru tinerii din Gorj

997

Parlamentul European invită tinerii din România, cu vârste cuprinse între 16-30 de ani, să se înscrie în competiţia“Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni”, concurs organizat de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul International Charlemagne din Aachen.

Aflată la cea de-a şaptea ediţie, competiţia se adresează tinerilor care au realizat proiecte care promovează buna înţelegere între popoarele din diferite ţări europene, oferind astfel exemple de cooperare între tineri din diferite state membre – cum ar fi evenimente pentru tineret, schimburi de experienţă între tineri sau proiecte pe Internet cu dimensiune europeană. Înscrierile în cadrul etapei naţionale a concursului pot fi realizate până la data de 10 februarie 2014, urmând ca proiectul declarat câştigător de juriul naţional din România să concureze alături de celelalte 27 de proiecte câştigătoare din restul statelor membre. În luna aprilie, Parlamentul European va desemna cele 3 mari proiecte câştigătoare, premiul pentru cel mai bun proiect fiind în valoare de 5.000 de euro, premiul doi de 3.000 de euro, iar premiul trei de 2.000 de euro. Premiul include, de asemenea, o invitaţie oferită membrilor echipelor laureate de a vizita Parlamentul European (la Bruxelles sau la Strasbourg), în toamna anului 2014. Totodată, reprezentanţii tuturor celor 28 de proiecte naţionale selectate vor fi invitaţi să participe la ceremonia de decernare a Premiului Charlemagne pentru tineri europeni, precum şi a Premiului Internaţional Charlemagne din Aachen, în cadrul unei excursii de patru zile care va avea loc la Aachen, în Germania, în luna mai 2014. Mai multe informaţii despre regulamentul concursului, modul de înscriere, precum şi formularul de înregistrare se regăsesc la următoarele link-uri:  http://www.charlemagneyouthprize.eu/view/ro/rules.html,http://www.charlemagneyouthprize.eu/view/ro/form.html.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here