Elevii de liceu sunt invitați să participe la concursul Early Innovators Business Plan Competition. Aceștia pot participa la competiție individual sau în echipe de maximum 4, însă trebuie să fie coordonați de un profesor de liceu (de orice specialitate) și, opțional, sprijiniți de un student – mentor.
Elevii interesați au termen până la data de 2 decembrie 2020 pentru a se înscrie în competiție prin trimiterea formularului de înregistrare, disponibil pe site-ul competiției www.early-innovators.eu, la adresa registration@early-innovators.eu. Concurenții vor trebui apoi să realizeze un plan de afaceri. Categoriile relevante sunt: Industrie, Științe ale Vieții, IT&C, Clentech & Energy, HoReCa și Antreprenoriat social; participarea nu este însă limitată la aceste categorii. Originalitatea planurilor de afaceri este însă o condiție eliminatorie. ,,Early Innovators Business Plan Competition caută idei inovatoare. Condiția eliminatorie este ca participanții să concureze cu rezultatele muncii proprii. Originalitatea planurilor de afaceri depuse trebuie să fie recunoscută. Ideile de afaceri de pe platforme cu scop similar nu trebuie reutilizate sau copiate. Dacă ideile sau textele utilizate sunt preluate, acestea trebuie citate ca resurse după regulile descrise în documentul suport pentru planul de afaceri. Membrii echipei de proiect îți rezervă dreptul de a exclude din competiție participanți încă din faza de evaluare în cazul în care aceștia sunt suspectați de reutilizare a resurselor existente sau de plagiat. Planurile de afaceri trebuie să fie rezultatul muncii elevilor strict în perioada desfășurării concursului Early Innovators Business Plan Contest”, se precizează pe site-ul competiției. După finalizare, planurile de afaceri vor fi trimise pe adresa: application@early-innovators.eu, până la data de 2.04.2021, ora 17.00. Selecția câștigătorilor se va face în doi pași. Într-o primă fază, dintre toate planurile de afaceri trimise, juriul concursului le va alege pe cele mai bune șase. Cei șase finaliști vor fi apoi invitați, în luna mai, la Târgoviște, unde vor trebui să explice, în fața juriului, ideea și planul de afaceri. În cadrul aceluiași eveniment, vor fi selectați și anunțați câștigătorii competiției.
R.L.