Competiţie de mountainbike, în staţiunea Rânca

314

biciclistiÎn data de 14 august, Asociaţia sportivă TransAlpin Bike, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj şi a Serviciului Public Judeţean Salvamont, organizează prima ediţie a maratonului de mountainbike „TransAlpin Bike Marathon”.

Rânca va fi gazda primei competiţii de acest gen de maraton mountainbike al cărei scop principal este promovarea judeţului Gorj, al potenţialului turistic, dar şi pentru ca Rânca să fie nu doar o staţiune de iarnă, ci şi una de vară. Potrivit lui Paul Drăgan, preşedintele asociaţiei sportive, ideea acestui maraton a venit în urma unei discuţii cu şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, considerându-se că ar fi o bună modalitate de promovare a staţiunii Rânca. „Până ieri (n.r. marţi) pentru competiţie s-au înscris 115 participanţi, limita noastră fiind de până la 250. Înscrierile au început acum circa o lună de zile şi până duminică se mai fac pe site-ul asociaţiei noastre înscrieri online cu o taxă redusă de 50 de lei. Participanţii ce vor trece peste această perioadă, vor achita o taxă întreagă de 70 de lei”, a declarat Paul Drăgan.

Premii în bani şi vouchere

Competiţia se va desfăşura pe trei trasee diferite ca dificultate şi lungime. Astfel va fi proba marathon pe o distanţă de 55 de kilometri cu o diferenţă de nivel pozitivă de 2.300 de metri, proba classic cu 30 de kilometri şi cu o diferenţă de nivel de 1.300 de metri, dar şi proba family de doar 10 kilometri la care va participa un părinte, alături de un copil de până la 4 ani. Startul competiţiei va avea loc duminică, 14 august a.c., de la ora 11:00, din centrul staţiunii. Traseele vor străbate pădurile de brazi pe coborârea spre Baia de Fier, vor urma cursul râului Galben, iar apoi vor urma căţărări ce vor ajunge pe creastă la altitudini de peste 2.200 de metri. „Costurile de organizare se ridică la circa 20.000 de lei şi banii provin din sponsorizări, societăţi private şi fonduri proprii. La finalul competiţiei, câştigătorii probei marathon vor fi premiaţi în bani, iar premiile la celelalte proba vor consta în vouchere de cumpărături şi diverse produse. De asemenea, după ce traseele vor fi încheiate, ne vom delecta cu tocan ciobănesc la ceaun cu mămăligă şi un pahar de bere. Va fi ca o petrecere câmpenească”, a precizat preşedintele Paul Drăgan.

Salvamontul sprijină competiţia

Potrivit lui Sabin Cornoiu, salvamontiştii gorjeni vor asigura asistenţa de salvare şi vor fi membri în comisia instituită. „Aceste acţiuni ne ajută în activitatea de promovare a judeţului. Să sperăm că întrecerea va deveni o tradiţie şi va avea loc în fiecare an. Competiţia aceasta a fost stabilită să aibă loc în această perioadă încă din luna decembrie a anului trecut. Nu va fi un eveniment care doar va promova staţiunea, ci va atrage şi persoane din toată ţara. 70% dintre concurenţii deja înscrişi sunt din Bucureşti, iar restul din Sibiu, Vâlcea, Constanţa, dar avem şi doi din Gorj”, a declarat şeful Serviciului Salvamont.

Izabella Plăstoi

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here