Competiția ”O activitate de succes în Săptămâna Școala altfel”, reluată și în 2016

455

Unitățile de învățământ sunt încurajate și anul acesta să își promoveze cele mai bune activități organizate în cadrul programului ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, participând la competiția națională ”O activitatea de succes în Săptămâna Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

Programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” se desfășoară în perioada 18-22 aprilie 2016 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, într-o săptămână din al doilea semestru şcolar, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități extracurriculare și extrașcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante. Cu câțiva ani în urmă, Ministerul Educației a inițiat și o competiție în urma căreia sunt desemnate cele mai bune activități derulate în Săptămâna Școala altfel. Fiecare unitate de învățământ care dorește să participe la competiție va încărca dosarul activității propuse pentru competiție pe website-ul inspectoratului școlar, urmând ca apoi fiecare inspectorat școlar să selecteze, pentru etapa națională, zece activități, câte una pentru fiecare din următoarele domenii educative: cultural, artistic, tehnic, științific, sportiv, cetățenie democrativă și responsabilitate socială, educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, educație ecologică și protecția mediului, abilități de viață (inclusiv educație rutieră, reacții corecte în caz de cutremur/incendiu, etc.), consiliere și orientare.
Dosarele activităților selectate, în urma evaluării realizate la nivel județean, se postează de către inspectoratele școlare pe site-ul MENCȘ, în perioada 16 – 22 mai 2016. Activitățile postate pe site-ul MENCȘ vor putea fi vizionate și votate de vizitatorii site-ului în perioada 23 – 29 mai 2016. Evaluarea activităților propuse se va face de către o comisie desemnată la nivelul MENCȘ, pe baza mai multor criterii.
La stabilirea punctajului final al fiecărei activități, ponderea notei date de comisia de evaluare desemnată de MENCȘ va reprezenta 80%, iar votul publicului 20%.
Finalizarea evaluării proiectelor, la nivel național, se va realiza în perioada 30 mai – 5 iunie 2016, urmând ca lista unităților de învățământ câștigătoare să fie postată pe site-ul MENCȘ în data de 9 iunie 2016.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here