Competiţia „Lupii aerului” se amână

542

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, Cupa Card Blue la Paramotor se amână. Competiţia se va desfăşura în perioada 21-23 iunie 2013, în zona Baia de Fier – Polovragi. Organizatorii au pregătit două noi probe, pe cât de frumoase, pe atât de spectaculoase, inclusiv prin prisma celor ce privesc de la sol activitatea de zbor.

Programată iniţial pentru perioada 7-9 iunie, Cupa Card Blue la Paramotor s-a amânat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Competiţia va debuta pe 21 iunie şi se va derula pe parcursul a trei zile. Organizatorul evenimentului este White Wolf Club Baia de Fier. Echipa acestui club este formată din antrenori cu experienţă în domeniu care asigură atât plăcerea cât şi siguranţa în toate sporturile şi activităţile practicate. Istoria clubului montan White Wolf începe recent, în anul 2007, atunci când s-au pus bazele Asociaţiei Sportive, şi se bazează pe experienţa strânsă în zeci de ani în care fondatoriii au activat în alte cluburi din ţară: Tecuci – alpinism, Baia Mare – paraşutism, Bucureşti şi Constanţa – scubadiving. De-a lungul anilor reprezentanţii WWC au realizat, prin forţe proprii, peste 20 de trasee de escaladă în zona Peşterii Muierilor şi tot ei ecologizează, de două-trei ori pe ani cheile Galbenului şi Olteţului. Din 2011, membrii White Wolf participă la competiţiile sportive organizate de FRAE – Fed Rom Alpinism si Escalada.

„Lupii aerului”, în competiţie la Baia de Fier şi Polovragi
Prin desfăşurarea competiţiei aeronautice amintite se urmăreşte: popularizarea activităţilor aeronautice; realizarea unor imagini aeriene a zonei; desemnarea câştigătorilor Cupei Aeronautice Card Blue; pregătirea în regim de concurs a piloţilor; afirmarea elementelor de perspectiva; identificarea unei locaţii corespunzătoare desfăşurării permanente a activităţilor aeronautice.
Vor intra în concurs piloţi paramotorişti, ce posedă gradul de pregătire necesar, cu licenţa la zi pentru aeronave ultrauşoare motorizate – clasa paramoto. Pot participa la concurs piloţi individuali sau din cadrul cluburilor sportive ce posedă gradul necesar de pregătire, brevetaţi sau în curs de brevetare pe aeronave ultrauşoare motorizate. Înscrierea în concurs se face nominal, pe baza unei Fişe de înscriere.

Stabilirea câştigătorilor
Piloţii se vor întrece în proba de precizia lansării şi cea de îndemânare artistică. Cât priveşte desemnarea câştigătorilor, organizatorii spun că punctajul obţinut în proba de precizie a lansării, se premiază în data de 9 iunie 2013, iar punctajul obţinut în proba de îndemânare artistică, se premiază după realizarea clasamentului pe probă.
Punctajul general se stabileşte prin însumarea punctelor primite de fiecare concurent la probele de concurs. Stabilirea poziţiei în clasamentul general se realizează în ordinea crescătoare a punctajului general obţinut de fiecare concurent, numărul maxim de puncte conferind locul I. Trebuie menţionat faptul că premiul pentru proba foto se acorda în urma jurizării care se va face prin facebook, timp de o lună.
Partenerul media al Cupei Aeronautice Card Blue este cotidianul Gorjeanul.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here