Compasiunea neguroasă a C.C.R.

475

E ciudat, e straniu, e total incorect şi neguros chiar, este evident, totuşi: preşedintele BĂSE e de două ori avantaj la Referendum! Şi asta datorită compasiunii şi ”înţeleptei” gândiri găunoase şi deciziei aberante a Curţii Constituţionale. Pe care o numesc Ograda Personală şi Slugarnică a lui Traian Băsescu. De ce e avantajat Zeus BĂSE?

Preşedintele ridicol a primit cadou ori răsplată două şanse: una reală, corectă, democratică, şi anume, ca electoratul să voteze împotriva sau în favoarea demiterii, altă şansă ca mare parte dintre alegători, din milă şi compasiune, din indiferenţă ori dubioase urzeli – cei pe care-i doare în cot de neguroasa CCR, de Parlament, de ţară şi de popor – să nu se prezinte la vot. În acest caz, nu se vor realiza 4,5 milioane de votanţi +1 pentru demitere, iar calpuzanul rămâne la Cotroceni. De reţinut că nu rămâne prin vot, prin voinţa electoratului, ci prin absenţa, dezinteresul, lenea şi mila neguroasă, a unei părţi din acesta. Sunt încurajaţi, respectaţi şi protejaţi cu compasiune ticălosul preşedinte şi cei ce, din motive şi interese mărunte, ori superficialitate, nu vin la vot. Asta da! Democraţie. Pâcloasă, în esenţa ei. Curtea Constituţională a făcut din cei ce vor merge la vot o turmă de ”proşti”, neînţeleşi şi primitivi care vor vota de-a surda, aiurea în tramvai. Pe şleau vorbind, CCR i-a umilit pe cetăţenii care vor merge la vot, i-a desconsiderat şi dispreţuit dîndu-i calpuzanului vaporean două şanse şi niciuna celor ce votează cinstit şi încrezători că după acest rechin va fi mai bine. Întreb: mai hotărăşte poporul ceva? Nici vorbă. Mai mult, această hidoasă fiinţă poate spune simpatizanţilor lui: ”Dragii mei, staţi acasă, nu mergeţi la referendum, e vară, e caniculă, mergeţi la mare, la băi, la munte, oblojiţi-vă oasele. Absenţa voastră, iubiţii mei compatrioţi – simpatizanţi, de la vot e pentru mine mană cerească, aur, sănătate şi victorie. Staţi acasă! CCR veghează, că doar de aia i-am pus acolo!”
Îmi exprim sila, dezgustul faţă de o asemenea zisă democraţie pe care o condemn şi o resping, aşa după cum nu dau doi bani pe cei care batjocoresc acest popor călcându-i în picioare demnitatea şi bunacuviinţa.
Iată cum la noi în ţară câştigă şarlatanii, cei ce fac numai rău şi mizerie. Să facem ca democraţia să se identifice cu OMUL, cu civilizaţia şi dreptatea, cu binele şi onestitatea.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here