Compartimentul Ortopedie – Traumatologie al Spitalului Târgu-Cărbuneşti, la ceas de bilanţ

198

La sfârşitul săptămânii trecute, conducerea Spitalului de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti a făcut bilanţul celor trei ani de activitate a Compartimentului Ortopedie – Traumatologie. Şeful acestui compartiment, ortopedul Bogdan Niculescu spune că realizările sunt mari, însă se mai doreşte transformarea compartimentului în secţie, înfiinţarea unui bloc operator la standarde europene, precum şi atragerea de fonduri suplimentare şi de cadre medicale. Tot ce s-a înfăptuit în cadrul Compartimentului Ortopedie – Traumatologie este pus, în opinia managerului Constantin Târziu, pe seama medicului Niculescu, care este unul dintre cei mai mari ortopezi ai Olteniei.

Vineri, 10 mai 2013, Spitalul de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti a marcat trei ani de activitate a Compartimentului Ortopedie – Traumatologie. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa mai multor cadre medicale, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale. Plusurile şi minusurile celor trei ani de activitate au fost prezentate chiar de şeful Compartimentului Ortopedie – Traumatologie, medicul Bogdan Niculescu. „Astăzi (n.r.: 10 mai 2013) sărbătorim trei ani de la înfiinţarea compartimentului de ortopedie al Spitalului de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti. Unul dintre motivele principale a fost acela de a arăta opiniei publice lucruri deosebite pe care noi am reuşit să le realizăm în aceşti trei ani, lucruri pe care la început nu am crezut că le putem realiza, dar ne-a ajutat Dumnezeu să realizăm chiar mai mult decât ne-am propus. În primul rând, ne-am propus să intrăm pe programul naţional de endoprotezare şi am reuşit să facem acest lucru, chiar dacă banii sunt puţini. Totuşi, important este că am intrat acolo şi că suntem acolo sus. Ce nu am realizat este un bloc operator la standarde europene, dar sperăm ca în viitorul apropiat să facem şi acest lucru; de asemenea, dorim să facem o secţie de ortopedie pentru că deocamdată, avem doar un compartiment”, a explicat Niculescu.

Subfinanţarea, o reală problemă
Cea mai mare dificultate întâmpinată de ortopezii de la Târgu-Cărbuneşti este cea a finanţării care este insuficientă. Bogdan Niculescu, şeful Compartimentului Ortopedie – Traumatologie este optimist şi speră că se va reuşi atragerea de fonduri suplimentare: „problema cea mai mare a sistemul sanitar din România este finanţarea. Bani sunt puţini, dar sperăm cu finanţări din alte părţi, cu fonduri europene să reuşim să facem şi o secţie de Ortopedie adevărată, cum merită judeţul Gorj”.
Chiar dacă finanţarea este deficitară, specialiştii de la Târgu-Cărbuneşti au acordat îngrijiri tuturor pacienţilor, indiferent de gravitatea cazurilor. „Ca şi gravitate, am avut mai multe cazuri. Operăm o sferă largă de pacienţi, începând de la vârste de 18 ani până la inclusiv 95 de ani. Toate cazurile sunt grave, iar cele mai complicate sunt endoprotezele de şold şi de genunchi, care sunt vârful Ortopediei; am reuşit să facem câteva, în jur de 25 de cazuri în aceşti 3 ani. Nici personal medical nu avem suficient, dar ne descurcăm cu cel care este şi sperăm ca în următorii doi-trei ani să se rezolve şi această problemă. Am pornit de la 5 paturi şi am ajuns la 10 în momentul de faţă. Nu sunt suficiente, adresabilitatea fiind din ce în ce mai mare, dar finanţarea este din ce în ce mai mică”, a menţionat ortopedul Bogdan Niculescu.

Târziu: „Niculescu este unul dintre cei mai mari ortopezi ai Olteniei”
Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, a subliniat, la ceas de bilanţ, importanţa Ortopediei, dar şi valoarea specialistului Bogdan Niculescu. „Ortopedia este frumoasă, dar este şi foarte costisitoare. Numai cea mai „amărâtă” tijă sau proteză care se poate pune unui pacient costă de la 11-12 milioane lei vechi, ajungând la peste 50 milioane. Gândiţi-vă că foaia noastră care se decontează este doar de 1.440 lei. Diferenţa o suportă spitalul şi, poate, până la urmă este o pierdere pentru spital, dar am gândit acest lucru ca fiind o pierdere planificată pentru că sunt foarte mulţi oameni care ne mulţumesc şi îi mulţumesc domnului doctor Niculescu, care şi-a făcut o echipă deosebită acolo. Să ştiţi că nu spun cuvinte mari, dar părerea mea sinceră este că doctorul Niculescu este unul dintre cei mai mari ortopezi din Oltenia”, a declarat Târziu.

Mazilu: „La Cărbuneşti se face un act medical european”
Prezent la bilanţul celor trei ani de activitate a Compartimentului Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, edilul oraşului – Mihai Maziul a spus că pacienţii acestui spital beneficiază de servicii medicale la standarde europene. „În Târgu-Cărbuneşti se face un act medical la standarde europene. Dacă prin alte părţi sunt probleme, la noi nu există. De ce spun acest lucru? Pentru că echipa managerială nu este pusă pe criterii de profesionalism. Iată că din 2007, de la 18 medici, la ora actuală avem 88 de medici, din care 63 lucrează, iar 25 sunt rezidenţi. Resursa umană este una dintre condiţiile prioritare ale actului de sănătate. Logistica, după cum foarte bine ştiţi, de la două linii de gardă am ajuns la nouă linii de gardă. Condiţiile hoteliere ale pacienţilor sunt de hotel categoria 2 stele. Relaţia între autoritatea publică locală, respectiv Primăria şi echipa managerială trebuie să fie cât se poate de strânsă şi iată că la Târgu-Cărbuneşti se întâmplă această treabă. Pot să spun că acest manager Târziu îmi este şi prieten şi este o onoare pentru mine. Aşadar, când îşi dau mâna logistica, resursa umană, echipa managerială şi autoritatea publică locală, atunci actul de sănătate este la nivel european”, a precizat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti.
Trebuie precizat faptul că în cadrul Compartimentului Ortopedie – Traumatologie al Spitalului Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti au fost realizate intervenţii chirurgicale unice în judeţul nostru, medicul Bogdan Niculescu dând dovadă de fiecare dată de un înalt profesionalism. De altfel, tot profesionalismul acestui specialist a stat la baza îndeplinirii obiectivelor propuse la nivelul Compartimentului Ortopedie – Traumatologie.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here