Compania de drumuri pierde procesele cu expropriații. De la 1 leu/mp, la 6 euro!

4826

Încă un expropriat al centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu a câștigat în instanță despăgubiri de câteva mii de euro. Proprietara din Târgu-Jiu a cerut ca statul român, prin Compania Națională de Drumuri, să fie obligat la plata unei contravalori reale, în raport de zonă, mărime și prețul pieței, pentru o suprafață de circa 800 de metri pătrați de teren arabil, situat în extravilanul orașului. Pentru această bucată de pământ, proprietara a cerut circa 4.600 de euro, fiind nemulțumită de cuantumul despăgubirilor stabilite inițial, respectiv suma de 848,10 lei. Concret, femeii i s-a oferit doar 1 leu/mp. Acțiunea în instanță a fost introdusă, în 2020, la șase ani după decizia de expropriere. Reclamanta spune că este îndreptățită să facă acest lucru dat fiind faptul că „situația imobilelor expropriate este încă incertă și o împiedică să le exploateze”. În ceea ce privește evaluarea efectuată în procedura exproprierii, reclamanta a solicitat instanței să observe că absolut toate proprietățile private care au fost expropriate au avut ca referință grilele notariale ale anilor respectivi, fără a se calcula valoarea de piață reală. La stabilirea despăgubirilor, instanța a ținut cont de criteriul prețului cu care se vând, în mod obișnuit, proprietățile în zonă. Potrivit unui raport de expertiză, a reieșit că valoarea de piață a proprietății este de 6 euro/mp. „Admite în parte acțiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantei 28.368 lei reprezentând despăgubiri pentru suprafaţa de teren expropriată. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj”, a decis, în această lună, Tribunalul Gorj. În prezent, CNAIR are pe rol mai multe procese în care proprietari ai terenurilor pe care se va construi șoseaua de centură din Târgu-Jiu cer despăgubiri mult mai mari, instanța acceptându-le, de regulă, pretențiile.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here