“Comoara din oraş” îşi trimite câştigătorii la Costineşti

479

Primăria Municipiului Târgu-Jiu va organiza pe 25 iulie, de la ora 10.00, în Piaţa Prefecturii, prima ediţie a competiţiei “Comoara din oraş”, derulată în parteneriat cu Asociaţia Trix Bike.
«“Vânătoarea” se adresează locuitorilor de pe întreg teritoriul României care pot fi în data de 25 iulie 2015 în Târgu-Jiu. Scopul organizatorilor este de a oferi participanților, prin intermediul unui eveniment-concurs distractiv, ocazia de a descoperi orașul Târgu-Jiu, monumentele și arhitectura acestuia. Înscrierile se pot efectua la sediul Direcției de Turism și Evenimente Culturale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu (Teatrul de Vară) de către unul dintre membrii echipei, pe baza cărții de identitate. Fiind un concurs, echipa învingătoare va câștiga un premiu constând într-un week-end la Costinești», anunţă reprezentanţii municipalităţii.
La “Vânătoare” poate participa oricine locuieşte pe teritoriul României şi nu face parte din echipa organizatorică. Vor fi şapte echipe de câte patru persoane, care vor fi înscrise de către unul dintre membri. Cel care înscrie echipa va fi numit în continuare “vânător şef” şi va reprezenta interfaţa dintre grup şi organizatori. În cazul competiţiei, nu există o taxă de participare. Conform Regulamentului, limita de participanţi pentru “Comoară” este de 28 de persoane. Dacă limita este depăşită, organizatorii vor face public acest lucru. “Vânătoarea” se va desfăşura în centrul cultural al oraşului (limitele zonei vor fi marcate pe harta oferită fiecărei echipe). Orele de întâlnire şi, respectiv, începere vor fi anunţate de organizatori. Durata “Vânătorii” este de aproximativ două ore şi jumătate, la care se adaugă timpul necesar descărcării fotografiilor şi încheierii evenimentului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here