Commedia dell’arte, pe scena din Târgu-Jiu

489

stressSâmbătă, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”, a avut loc spectacolul purtând titlul STRESS, o punere în scenă purtând amprenta binecunoscutului regizor italian Achile Roselletti. Mereu, sub o altă formă de exprimare teatrală, reprezentaţiile „iniţiate” de către acesta vin să liciteze stările şi puterea de percepţie a publicului gorjean.

Până acum, răspunsul oferit de spectatori ispitirilor Thaliei s-a dovedit pe măsura mesajului transmis, fie că aplauzele s-au adresat jocului din „Balera” ori din „Me and my girl” şi mai curând celui din „Stress”.

Pantomima, muzică, imagini, toate generează un alt gen de comunicare, poate mai pretenţios pentru cel prezent în stal, dar cu mai multă solicitare a atenţiei, a concentrării, fapt ce a accentuat participarea publicului. Dacă idila dintre Arlecchino şi Colombina este aproape inexistentă, în schimb tinerii, peripeţiile, neînţelegerile, ciomăgelile, travestiurile şi, desigur, întâmplările şi personajele din viaţa de toate zilele, cu implicaţiile sociale şi politice actuale, toate acestea definesc, mai putin improvizaţia, o adevărată Commedia dell’arte.

Am spus mai puţin improvizaţia, pentru că firul jocului se vede bine enunţat ca fundal, temele realităţii fiind bine punctate – devoalarea vieţii între paradis şi infern, între naştere şi moarte, între a primi, a da şi a pătimi, între plată şi rasplată. Protagoniştii, în fapt, în acest spectacol, suntem noi toţi, actorii arătându-ne în ce lume trăim.

Viorel Surdoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here