Comisie, “sperietoare” pentru elevii găsiţi în baruri

323

elevi in bar 21Elevii chiulangii din Gorj vor avea, de acum, viaţă grea. Şi asta pentru că la nivelul Prefecturii judeţului Gorj dar şi a altor instituţii se va forma o comisie care va lua la rând toate localurile din apropierea instituţiilor de învăţământ care au devenit “refugiu” pentru adolescenţii fără chef de cursuri.

Această hotărâre a fost luată ieri în urma unei şedinţe care a avut loc la sediul Prefecturii Gorj. O altă problemă care a fost pusă în discuţie este şi cea a încălzirii unităţilor şcolare pe timpul iernii, care se anunţă a fi una deosebit de grea şi friguroasă.

În urma unei întâlniri la care au participat reprezentanţii mai multor instituţii printre care şi ai Prefecturii, ai Consiliului Judeţean, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj precum şi Primăriei şi Poliţiei Comunitare Târgu-Jiu. “Am stabilit această întâlnire, de comun acord, pentru a lua hotărârile corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii pe perioada de iarnă. O componentă importantă pentru noi este asigurarea condiţiilor de funcţionare a activităţii în unităţile şcolare. Am cerut, ca o primă măsură, o bună colaborare între instituţiile care au responsabilităţi în acest domeniu”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, prezent la întâlnire.

Elevii, adunaţi din baruri

Una dintre problemele discutate a fost cea a absenteismului şcolar. Elevii, în special cei de liceu, în loc să meargă la cursuri preferă să îşi petreacă timpul prin barurile şi localurile din apropierea unităţilor şcolare. Acest lucru a mai fost rezolvat, în trecut, prin existenţa unei comisii formată din angajaţi de la mai multe instituţii, în special jandarmi şi inspectori şcolari care luau la rând bodegile pentru a-i aduna pe tinerii plictisiţi de şcoală.

Ulterior această comisie nu a mai funcţionat însă prefectul Liviu Andrei vrea să pună din nou bazele acesteia. “În discuţiile pe care le-am avut s-a pus foarte clar accentul pe acea comisie care a mai funcţionat şi mai de mult. A avut eficienţă foarte foarte mare. Pentru că elevul prins în bar sau într-o bodegă era pus în consiliul profesoral, apoi se trimitea adresă acasă, era cunoscut de elevi în şcoală şi nu este deloc plăcut să se întâmple acest lucru”, a declarat Andrei. Aşa se face că încă de astăzi o astfel de comisie va fi întocmită şi se va trece direct la treabă.

Temperaturile foarte scăzute pun autorităţile pe jar

O altă problemă cu care urmează să se confrunte instituţiile şcolare şi, implicit, copiii care învaţă în acestea, este cea a temperaturilor foarte scăzute care se anunţă pentru această iarnă. Problema încălzirii a fost şi ea discutată în cadrul întâlnirii care a avut loc în biroul prefectului. “Am convocat o parte din instituţiile care au legătură cu activitatea desfăşurată în şcoli pentru că este o iniţiativă la nivelul Guvernului. Vine iarna, se anunţă temperaturi de minus 30 de grade, trebuie să luăm măsuri deosebite în şcoli”, a spus prefectul. La rândul său, Călinoiu a declarat că doreşte o colaborare bună cu primarii pentru a afla cu ce se confruntă fiecare unitate şcolară în parte. “Este obligatoriu să asigurăm căldura optimă în toate unităţile şcolare şi, de aceea, în această perioadă vom fi prezenţi cu specialişti din Prefectură şi din Consiliul Judeţean, alături de IŞJ pentru a afla foarte clar care sunt problemele”, a spus Călinoiu.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here