Comisariatul Județean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, acționează potrivit atribuţiilor ce-i revin pentru asigurarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor în calitatea lor de consumatori în perioada Paștelui.
Astfel, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj va desfășura acțiuni de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, modul de etichetare, prezentare, publicitate şi comercializare a peștelui, preparatelor din pește preambalate, conservelor din pește și a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale (carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe bază de cacao şi grasimi vegetale, produse de patiserie (cozonac, pască, chec, fursecuri etc.), vin. Acțiunile de control se vor desfăşura în reţeaua de comercializare şi distribuţie şi va cuprinde operatorii economici atât din mediul urban cât şi din mediul rural.
Controlul va urmări, în principal, aspecte privind conformitatea produselor alimentare comercializate și informarea consumatorilor: încadrarea produselor în data durabilităţii minimale după caz, în data limită de consum stabilite de producător; încadrarea în cantitatea netă declarată de producător; starea ambalajelor (integritate, etanşeitate); încadrarea produselor în parametrii de calitate prevăzuţi şi/sau declaraţi de producători, urmare a verificării directe; proprietăţile organoleptice ale produselor, prezenţa semnelor organoleptice de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, gustului, mirosului, prezenta corpurilor străine etc; condiţiile de transport (mijloace de transport, dotare, temperatură) și condiţiile de depozitare (dotarea spaţiilor de depozitare, asigurarea temperaturilor în spaţiile de depozitare); modul de respectare a prevederilor referitoare la informarea consumatorilor în conformitate cu prevederile impuse prin legislația internă dar și prin Regulamentele.
“Până pe 18 aprilie inclusiv, permanența va fi asigurată de către toți comisarii CJPC Gorj. Telefonul 0253/212.521 va fi redirecționat pe numărul 0773.935.016 începând cu ziua de vineri, 15 aprilie 2017, ora 16:30 până marți, 17 aprilie 2017, ora 08:00 și va răspunde solicitărilor consumatorilor comisarul șef–adjunct. În situații excepționale, comisarul șef–adjunct va forma echipă de control cu comisarii ce vor asigura permanența în vederea desfășurării de acțiuni de control sau cercetare reclamații”, a declarat șeful CJPC Gorj, Mădălin Giurcău.
Izabella Molnar