Comisarii de la Protecția Consumatorilor din Gorj, în control în staţiunile de pe litoral

1035

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a deschis Comandamentul Litoral 2023. Toţi cei peste 400 de comisari ai Protecţiei Consumatorilor din ţară  vor fi mobilizaţi în Comandament, prin rotaţie, timp de câte o săptămână. În timpul controalelor, ei vor dispune de câte un rucsac ce conţine, printre altele, termometru, telemetru pentru măsurarea suprafeţei de plajă destinată cearceafurilor, staţie de emisie recepţie, tabletă.
Potrivit președintelui ANPC, Horia Constantinescu, litoralul a devenit o „caşcarabetă”, unele activităţi de alimentaţie publică desfăşurându-se în locuri inadecvate.
„Astăzi (luni – n.r.) începe Comandamentul Litoral 2023, acţiune care, spre deosebire de ceilalţi ani, va grupa colegii comisari din întreaga ţară într-o singură staţiune şi din această locaţie se vor deplasa pentru fiecare dintre acţiunile de control în celelalte staţiuni de pe litoralul Mării Negre. Am stabilit cel puţin cu prima serie o variantă de abordare ce va avea la bază intransigenţa în raport cu operatorii economici care de-a lungul timpului au fost consiliaţi, chiar sancţionaţi pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea, înţelegând că anul acesta vom proceda la eliminarea tututor locaţiilor ce îşi desfăşoară activitatea într-un mod pe care noi, de-a lungul timpului, l-am numit caşcarabetizarea litoralului, în sensul în care acestea desfăşoară activităţi de alimentaţie publică în spaţii total inadecvate, chiar dacă acestea la un moment dat au fost autorizate în acest sens, pentru că în opinia noastră lucrurile trebuiesc reevaluate tocmai pentru a încuraja operatorii economici ce ţin pasul cu ceea ce ne dorim cu toţii de la turismul românesc”, a declarat Horia Constantinescu, luni, într-o conferinţă de presă, susţinută în staţiunea Mamaia.
Vor fi verificaţi agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe plajă, pe faleză, o atenţie sporită fiind acordată magazinelor alimentare.
O serie în cadrul Comandamentului Litoral 2023 este formată din 24 de comisari din întreaga ţară. Durata unei serii este de o săptămână, iar Comandamentul Litoral 2023 va fi activ până la jumătatea lunii septembrie.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here