Cometele Daimaca

În seara zilei de 3 septembrie 1943, prof. Victor Daimaca, titular al catedrei de matematică de la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, descoperea, din podul liceului, cu mijloace empirice de observare, pe cerul toamnei înspuzat de stele, un corp luminos, în constelaţia LYNX-ului, ce difuza o lumină intensă. Pentru a se convinge că nu era vorba de vreo “iluzie optică” născută din împătimita şi fascinanta pasiune pentru miracolul cosmic, profesorul Daimaca a repetat observaţia din noaptea de 4 septembrie, descoperindu-i-se clar o cometă de mărimea a 8-a, pe care a localizat-o exact cu ajutorul calculelor şi desenelor din atlasul cosmic.

Deplin edificat asupra ineditului fenomen cosmic, Daimaca înştiinţează, printr-o telegramă din 5 septembrie, Observatorul astronomic din Bucureşti care, pe urmele calculelor cosmico-matematice ale “astronomului” târgujian, confirmă evenimentul, obţinând trei clişee consecutive (9,10 şi 11 septembrie). Sunt anunţate marile observatoare astronomice din străinătate, care îşi îndreaptă uriaşele telescoape către coordonatele cosmice indicate (Copenhaga, Berlin, Suedia, America ş.a.). La 19 septembrie un Peltier din Ohio (SUA) observă şi el “cometa” şi o comunică Biroului central de observaţii astronomice. Însă cometa fiind observată cu întâietate de un român s-a numit “Cometa Daimaca” (v.Beobachtunszirkular der Astronomischen Nachricten, Bd.25, nr.11, pag.107).

Academia de Ştiinţe din România a publicat aceste date în “Comptes rendus des séances de Roumanie”, tom. VIII, no.1-2, 1943, sub iscălitura lui Călin Popovici, astronom – calculator la Observatorul din Bucureşti, care-i trimite descoperitorului felicitări şi aleasă consideraţie pentru contribuţia adusă la îmbogăţirea cosmografiei…Cu acest prilej, SUA i-a conferit prof.Daimaca o frumoasă medalie de bronz, purtând numele descoperitorului ei şi prima dată a observării cometei pe Terra.

După numai trei luni, la 18 decembrie 1943, Daimaca a comunicat telegrafic Observatorului astronomic din Bucureşti că, la 16 decembrie descoperise o nouă cometă în constelaţia Vărsătorului, ca un astru difuzat de mărimea a 6-a, descoperire comunicată de Bucureşti, Biroului internaţional din Copenhaga, la 19 decembrie, după ce fusese zărită o singură dată printre nouri, în aceeaşi seară (cerul bucureştean rămânând înnourat mai multe zile). Biroul din Copenhaga confirmă telegraphic descoperirea, observată, în mod independent şi de acelaşi Peltier, din Ohio, la 18 decembrie 1943, observare ulterioară celei communicate de târgujianul Daimaca. Într-un număr din noiembrie 1947, cotidianul UNIVERSUL din capitală, sub titlul “COMETA ENCKE SE APROPRIE DE PĂMÂNT”, consemnează ca la 1947, ora 3 dimineaţa, profesorul Daimaca (“faimosul astronom amator”) descoperea în Constelaţia LYNUXUL o cometă ce prezenta o deplasare diurnă de trei grade.Semnalat imediat Observatorului astronomic din Bucureşti, corpul ceresc a fost urmărit şi identificat, în cele din urmă, drept cometa Encke – “cometa cea mai apropriată de Soare”, care urma să treacă la periheliu la 26 noiembrie, putând fi observată atunci cu un simplu binoclu “ca o nebulozitate cu un diametru de 10 minute”.

“După cum se ştie – consemna “Universul”, subliniind “perseverenţa” şi “pasiunea” astrologului târgujian – profesorul Daimaca a mai descoperit până acum trei comete. Două dintre ele au fost omologate de forurile astronomice internaţionale, iar a treia n-a putut fi semnalată la timp Comisiunii internaţionale din Copenhaga şi a rămas neomologată’’(v.şi “Gorjanul” din 18 noiembrie 1947).

Din “mucul unui condei” şi “calculul mathematic ce durează de trei luni” – nota celebrul “PICADOR” în Gorjeanul din 27 nov. 1947, în art. “Omul agăţat de cer”-astronomul ajunge la concluzia că, la 4 grade de constelaţia CASIOPEEA, cometa respectivă urmează să apară în ziua de 30 septembrie 1950, ceea ce s-a şi petrecut…

Cu ochelanul său “antedeluvian”, care nu mărea decât “o dată şi jumătate”, modestul profesor observa, la 7 martie 1947, “două mari pete în Soare”, asemănătoare cu două mari gropi făcute de un proiectil de artilerie, iar în partea de jos, altele ceva mai mici”.

“Petele solare” au putut fi reobservate cu luneta, din curtea Liceului “Tudor Vladimirescu”, la 4 aprilie 1947, când, alaturi de Daimaca, se găsea animat de curiozitate profesorul de geografie Radu Raiţa (v. consemnarea din Gorjeanul, 23 aprilie 1947).

Fenomenul observat la nivelul soarelui, s-a precizat atunci, nu rămâne fără urmări asupra planetei noastre, revoluţionând interiorul Pământului printr-o intensă reactivare vulcanică. Ca dovadă, odată cu apariţia acestor pete, şi-a început activitatea vulcanul Etna din Sicilia încă din luna martie.

Daimaca era un ins de o mare distincţie profesională şi de o rară modestie, activând cu titlul de “profesor suplinitor” pentru a instrui “plodurile liceului în rezolvarea clasicelor necunoscute x şi y” (Picador).

Astronomul amator din Târgu-Jiu, dotat cu mijloace rudimentare de observare şi făcând totul din pasiune şi în “deplină gratuitate” a intrat în ANALELE COSMOGRAFIEI MONDIALE, făcând din Târgu-Jiu un “reper” în domeniu şi înscriindu-şi numele pe hărţi în marele Atlas Cosmologic.