Comercianţii din Piaţa 9 Mai vor avea condiţii mai bune

385

piataAutorităţile locale din Târgu-Jiu au luat în calcul crearea unor condiţii mai bune pentru comercianţii din Piaţa 9 Mai (Piaţa Mică). Pentru ca aceştia să nu mai aibă probleme pe timpul iernii, a fost luată în calcul amenajarea pieţei, prin închiderea lateralelor. Lucrările vor fi făcute, însă, după finalizarea investiţiei de la Piaţa Centrală.

Comercianţii şi producătorii care îşi vând mărfurile în Piaţa Mică se plâng că autorităţile au uitat de ei şi că se creează condiţii doar pentru cei din Piaţa Centrală. Mai mult, cei din Piaţa 9 Mai susţin că abia mai suportă gerul şi că produsele se deteriorează dacă nu sunt vândute într-o zi. „Este foarte frig, ne îngheaţă mâinile chiar dacă avem mânuşi; ne îngheaţă şi picioarele şi abia mai suportăm frigul. Dar nu avem ce să facem, pentru că altă activitate nu avem şi din asta trăim. De multe ori, din cauza gerului ni se strică marfa, dacă nu se vinde într-o zi. Este păcat, pentru că plătim milioane la primărie pentru mese şi nu ne asigură condiţii bune. Tot la Piaţa Mare se fac lucrări şi condiţii pentru cei de acolo. Pe noi nu ne bagă nimeni în seamă”, a declarat una dintre comerciantele din Piaţa 9 Mai.

Autorităţile nu au uitat de cei din Piaţa 9 Mai

Contrar acuzelor aduse de unii dintre comercianţii din Piaţa 9 Mai, cum că autorităţile ar fi uitat de ei, reprezentanţi din cadrul Primăriei Târgu-Jiu susţin că se vor crea condiţii optime şi la această piaţă. „Probabil că ne putem gândi să închidem şi Piaţa 9 Mai pentru a crea condiţii mai bune comercianţilor. Acolo va fi mult mai uşor datorită modului în care a fost concepută şi realizată. Lucrările vor fi făcute după finalizarea investiţiei de modernizare a Pieţei Centrale prin construirea corpului B”, preciza Alexandru Zaharia, directorul SC EDILITARA PUBLIC Târgu-Jiu, în cadrul unei conferinţe de presă. Astfel, cel mai probabil iarna următoare nu va mai fi atât de greu de îndurat pentru comercianţii şi producătorii care îşi vând mărfurile în Piaţa 9 Mai. Între timp, aceştia continuă să-şi desfăşoare activitatea aşa cum pot, îndurând gerul şi sperând că autorităţile nu vor uita promisiunile făcute.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here