Invazia dușmanilor (germani și unguri) începută la Jiu la 29 octombrie 1916, a făcut ca și cele șapte divizii ale sale, dotate cu artilerie de diferite calibre și numeroase mitraliere, să împingă rămășițele Diviziei a XI-a română, în ale cărei unități conta și regimentul Gorj nr.18 silindu-le la retragerea treptat-treptat și după 60 de zile să se oprească, numai cu 9 ofițeri din 72 câți intraseră în război la 14 august 1916 și cu circa 300 ostași din 5250, pe înălțimile de la Vest de Panciu, din Moldova, unde inamicul sfârșit de puteri și timpul defavorabil, și-a oprit înaintarea.
Pe acele înălțimi, Regimentul Gorj Nr.18 ca și celelalte trupe amice, decimate și ele, au rezistat 6 luni de zile la încercările inamicului de a mai cuceri ceva din pământul strămoșesc.
La sfârșitul lunii iunie 1917, Regimentul Gorj Nr. 18 a fost schimbat de pe acea poziție de Regimentul 58 rus din divizia 124 și în noaptea de 25/26 iunie 1917, din ordin, a trecut și a schimbat Regimentul 28 Infanterie român care ocupa poziție la Est de Mărăști, pe care o apărase din luna ianuarie 1917.
Acel regiment era încadrat în unitățile Diviziei a III-a română și de la acea dată Regimentul Gorj Nr. 18 a intrat sub ordinile acelei divizii (General Mărgineanu) care a fost destinată să pătrundă cea dintâi în poziția inamică din sectorul Mărăștilor.
După o pregătire de artilerie, timp de aproape 40 de ore, trupele Diviziei a III-a (Regimentele 4,22,30 și 2 vânători, în care conta și Regimentul Gorj Nr. 18), în noaptea de 10/11 1917, la ora 3,10 au ieșit din tranșeele lor cu baioneta pusă la armă și sub protecția patrulelor de siguranță au coborât de pe dealul Drăgoteștilor, au trecut peste apa Limpejoara și au început să urce dealul repede al Mărăștilor, agățându-se de crengi, rădăcini și copaci până au ajuns la 10-15 metri de rețelele inamicului unde s-au oprit, ascunzându-se după o cută de teren sau făcându-și mască individuală și așteptau ora asaltului. Dar inamicul simțind mișcarea a lansat rachete roșii și verzi, după care artileria și mitralierele sale au început barajul de oprire.
Se aștepta oră după oră, sosirea semnalului de asalt când deodată, de la Postul de Comandă din tranșeele de plecare, o rachetă albă s-a înălțat în văzduh, după care caporalul Săvescu Filip, cornistul batalionului 3, dintr-o groapă de obuz, a sunat atacul și înaintarea.
La acel semnal, comandanții companiilor au sărit în mijlocul plutoanelor din linia I și la comanda, înainteee…toți s-au ridicat de la pământ și în strigăte de ura…ura…au trecut prin breșele făcute de artilerie în rețelele inamicului și răspândindu-se în dreapta și stânga comandanților au început să tragă din mers și să arunce grenade până au ajuns deasupra tranșeelor inamicului unde s-a început lupta la baionetă, parte din inamici au lăsat totul și au fugit, iar alții au fost luați prizonieri și conduși în șiruri lungi la comandamentele dinapoia frontului.
După curățirea tranșeelor inamicului, ostașii Regimentului Gorj Nr. 18, împreună cu vecinii, au coborât în valea Drăcea Mare unde a dat peste 4 tunuri-obuziere de 105 mm părăsite de inamic, au început să urce pantele dealului Teiușului de pe care au atacat și au respins inamicul ce se oprise pe el, astfel că obiectivul fazei I a fost ocupat de unitățile Diviziei a III-a și deci și de Regimentul Gorj Nr.18.
În acea primă etapă a atacului, Regimentul Gorj Nr. 18 a capturat 383 prizonieri, 4 tunuri-obuziere, 9 mortiere de tranșee, 3 mitraliere și alt material de război(arme, muniții etc).
Pe obiectivul dealul Teiușului, trupele s-au oprit câteva ore pentru a-și reorganiza rândurile și la ora 15.30 Regimentul Gorj Nr. 18 a reintrat sub ordinile Brigadei I-a Infanterie de la care a primit ordin ca să atace inamicul de pe Dealul Mare, atac care a reușit, inamicul retrăgându-se în dezordine și lăsând în urmă morți, răniți și prizonieri.
În ziua următoare și în baza ordinului primit de cu seară, Regimentul Gorj Nr. 18, ca și vecinii, a reluat înaintarea în zorii zilei, a trecut prin satul Cîmpurile, satul lui Moș Ion Roată de la 1859 și sub protecția batalionului I-iu (căpitan Nestor), din avantgardă, s-a îndreptat spre obiectivul Răchitașul Mic (927) pe care găsindu-l ocupat, a atacat și respins apărătorii inamici pe care i-a silit să se retragă în dezordine spre Soveja-Tulnici.
Ocupându-se și înălțimea Răchitașul Mic (927) Regimentul Gorj Nr. 18 a început organizarea poziției defensive sub protecția patrulelor de siguranță împinse până dincolo de Soveja, întrucât inamicul se retrăsese pe înălțimile Țiua Neagră (1064) și Țiua Golașe (1127).
La 14 iulie 1917 ora 9,30 regimentul a primit ordin de reluarea înaintării și a pornit în formație de luptă către Soveja, unde trecând prin sat, locuitorii au înmânat ostașilor flori și s-a îndreptat către pantele de Est ale înălțimilor Țiua Neagră și Țiua Golașe pe care se oprise inamicul, dar fiind atacat cu vigoare, a fost silit să se retragă spre izvoarele Putnei.
Ocupându-se și acele înălțimi, regimentul, încadrat de vecini, a început organizarea poziției până la 16 iulie 1917 când a fost schimbat de Regimentul 17 Mehedinți de unde a fost trecut în rezervă în Soveja pentru că suferise prea multe pierderi.
În ziua de 2 iulie 1917 preotul regimentului împreună cu cel din Soveja, au oficiat un serviciu religios pe platoul de la S-Vest Soveja la care a luat parte Generalul Averescu, câte un ofițer superior din regimentele Diviziei I, un subofițer și câte 3 ostași de comapnie. După terminarea serviciului religios s-a citit trupei următorul ordin de zi dat de Generalul Averescu trupelor de sub comanda sa care are următorul conținut:
OSTAȘI!Sînt mândru și fericit că mă găsesc în capul unor trupe care au știut să se distingă într-un mod atât de strălucit.
V-ați măsurat cu un dușman care se credea a fi cel mai tare din lume și că nu cunoaște ce este a da înapoi. Cu avântul vostru uimitor, de la prima izbire, l-ați pus în toată puterea cuvântului, pe fugă. Probă sînt miile de prizonieri, numeroase tunuri și enorme cantități de munițiuni ce a lăsat în mâinile voastre.
Puteți să vă mândriți de această mare izbândă și să așteptați cu toată încrederea semnalul pentru reluarea marșului înainte.
Cd. Armatei aII-a General (ss)Averescu
La 21 iulie 1917 Regimentul Gorj Nr. 18 a schimbat Regimentul 31 infanterie, ocupându-i poziția dintre râul Putna la Nord unde se lega cu Regimentul 17 Mehedinți și cota 608 spre Sud-Est legându-se cu Regimentul I-iu de Vânători.
Pe acea poziție a stat până șa 31 iulie 1917 ora 23 când s-a primit ordin de retragere pentru că atât inamicul din zona Mărășeștilor, cât și cel de la Oituz luaseră ofensiva și Armata a II-a General Averescu avea ambele flacuri amenințate pentru că înaintase prea mult în dispozitivul inamic.
Retragerea s-a făcut în tot cursul nopții sub protecția trupelor din rezervă care ocupase de cu seara poziția ordonată.
Pentru modul cum au luptat ostașii Regimentului Gorj Nr. 18 în cursul luptelor de la Mărăști, drapelului și ofițerilor inclusiv trupei I s-a conferit decorații și medalii.
Decretul decorării drapelului are următorul conținut:
”Conform Ordinul Militar Mihai Viteazu clasa a III-a, drapelului Regimentului Gorj Nr. 18 pentru vitejia și avântul legendar cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații regimentului, în luptele înverșunate ce s-au deslănțuit între 11-14 iulie 1917, repetând astfel strălucitele fapte de arme ce au săvârșit pe valea Jiului, în luptele din 1916.
Atacând cu furie pozițiile întărite de pe dealul Mărăștilor, de pe Răchitașul Mic, precum și pe acele de pe muntele Țiua Neagră și Țiua Golașe, au aruncat pe rând trupele inamice, afară de liniile lor și le-au pus pe fugă, în dezordine, până dincolo de Lepșa.
Au luat prizonieri: 8 ofițeri, 767 trupă și au capturat 4 obuziere mari, 15 mortiere, 4 mitraliere, un tun de munte, 3 camioane, 900 lăzi cu grenade și bombe, precum și un bogat material de război. În acele lupte Regimentul Gorj Nr.18 a suferit următoarele pierderi: 3 ofițeri și 91 trupă morți, 4 ofițeri și 239 trupă răniți și 14 trupă dispăruți.
Pentru cei morți: Omagii din partea supraviețuitorilor.”
General Gr. Nicolescu
