Colţ de Rai la Târgu-Jiu

812

Puţini ştiu că în municipiul Târgu-Jiu există un loc în care dacă ajungi ai impresia că ai păşit într-un Colţ de Rai. Un lac natural, pe care se găsesc nuferi şi chiar raţe sălbatice, se află în partea estică a oraşului, în apropierea cartierului Narciselor. Este o oază de linişte, într-un peisaj ce pare a fi desprins dintr-o poveste.

nuferi (9)Colţul de Rai al municipiului Târgu-Jiu se află în apropierea cartierului Narciselor. Acolo, într-o zonă încă neatinsă de mâna omului, pe luciul unui superb lac se ridică, timid, mai mulţi nuferi. Crinul de apă, cum i se mai spune nufărului, începe să înflorească în iunie şi continuă până în septembrie. În medie, crinul de apă trăieşte cam cinci zile. Florile de nufăr îşi desfac în amurg numeroasele petale alb-gălbui, iar dimineaţa, între orele 10-12, când temperatura apei urcă până la 34 de grade Celsius, florile se închid în aşteptarea serii.
nuferi (14)Lacul cu nuferi de la marginea oraşului Târgu-Jiu este natural şi poate fi  locul ideal pentru a lăsa deoparte iureşul vieţii de zi cu zi, admirând aşternutul verde întins pe oglinda apei.
O familie de raţe sălbatice şi-a ales acest loc pentru a-şi petrece vara, ele înotând liniştite în acest adevărat Colţ de Rai.

Nufărul, simbolul purităţii
Nuferii sunt florile cu cele mai multe semnificaţii în mitologie, simbolizând: forţa de creaţie, nemurirea, sănătatea, gloria sau liniştea sufletească. Pentru egipteni, în antichitate nuferii erau cele mai frumoase flori. Legenda lor spune nuferi (22)ca soarele a răsărit prima dată dintr-o floare de nufăr. Nufărul sau lotusul a fost transformat de diverse mitologii în simbolul forţei de creaţie, de regulă ca principiu feminin, mai rar masculin, de aici decurgând numeroasele sensuri subalterne: germenii vitali, fertilitatea, longevitatea, posteritatea, sănătatea, gloria, nemurirea, puritatea, pacea sufletească, concordia şi uitarea. Nufărul este cunoscut drept un simbol al purităţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here