Coloana Infinitului, zgâriată iar de o adolescentă: Vezi ce a scris tânăra pe opera brâncușiană!

559

Coloana Infinitului a fost zgâriată pentru a doua oară, în mai puțin de două săptămâni, asta în condițiile în care municipalitatea a promis că va lua măsuri. De această dată, o tânără în vârstă de 16 ani, din Drobeta Turnu Severin,  și-a inscripționat prenumele ”IULIA” pe opera lui Brâncuși. Poliția a demarat o anchetă, în acest caz fiind deschis și un dosar penal pentru distrugere.

În urmă cu o săptămână, mama unei fetițe de 12 ani, din Slatina, a primit o amendă de 500 de lei, pentru încălcarea regulilor referitoare la protejarea operelor de artă, după ce minora a zgâriat Coloana Infinitului, în timp ce vizitau municipiul Târgu-Jiu. În prezența părinților săi, minora a inscripționat mesajul ”S+S=BFF”, cu un obiect ascuțit, dorind să îi transmită unei amice că vor rămâne prietene pentru totdeauna. (A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here