Colegiul Medicilor din România îl absolvă de vină pe medicul șpăgar Neață, acuzat de malpraxis

3470

Colegiul Medicilor din România s-a pronunțat în cazul Tomoială, femeia de 74 de ani din Târgu-Jiu care l-a acuzat pe chirurgul Gheorghe Neață de malpraxis. Cei care fac parte din acest organism au acționat la fel că și Colegiul Medicilor Gorj care l-au absolvit de vină pe colegul lor, imediat după ce fosta pacientă a reclamat că doctorul o operase de un cancer inexistent.

Ioana Tomoială s-a declarat dezamăgită de răspunsul primit de la Colegiul Medicilor din România care o invitase să își spună părerea, la patru ani de la suferință pe care a avut-o.
Ioana Tomoială a încercat să demonstreze și în instanță că a suferit în august 2018 o operatie pentru o afecțiune pe care nu o avea. Operația a fost efectuată de Dr.Gheorghe Neață care releva în actele medicale că pacienta ar fi suferit de o tumoră la colon, fapt contestat de o clinică din Severin și de un medic oncolog din Cluj. În prezent pacienta este bine, la ani de la operația făcută contra cost, în spitalul de stat din Târgu-Jiu. Aceasta a precizat public că i-ar fi plătit medicului 300 de lei dar Neață nu a fost mulțumit și a mai cerut alți 200 de lei. Fosta pacientă a menționat că regretă că nu a continuat procesul intentat chirurgului pentru malpraxis, deși pierduse la fond. Între timp, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus în data de 26 noiembrie a.c., trimiterea în judecată a medicului chirurg Gheorghe Neață, aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru săvârşirea a 17 infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, câte trei acte materiale fiecare şi trei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, câte două acte materiale fiecare.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.