Colegiul Medicilor din România dezbate, într-o săptămână, cazul Tomoială Vs. dr.Neață

7558

Colegiul Medicilor din România a invitat-o pe data de 28 ianuarie pe târgujianca Ioana Tomoială, în vârstă de 74 de ani, la sediul instituției din București unde se va pune în discuție plângerea pacientei din Gorj care îl acuza pe medicul chirurg de la SJU Târgu-Jiu de malpraxis. Ioana Tomoială a deschis și un proces împotriva doctorului Neață, reținut anul trecut pentru luare de mită în formă continuată, pentru că, susține aceasta, chirurgul a operat-o fără un consult prealabil, inițial punându-i diagnosticul de apendicită, deși femeia fusese operată cu ani de zile în urmă și nu mai avea apendicele, apoi diagnosticul de cancer. Pensionara a fost operată astfel de tumoră de colon cu evoluție imprevizibilă și necunoscută deși, spune aceasta, ea nu avea o boală nici măcar similară. Pacienta, la externare, a cerut o a două părere medicală, la Severin, și i s-a comunicat că nu are și nu a avut vreo tumoră în corp. Pacienta lui Neață a fost văzută și de un medic din Cluj, un medic oncolog refăcându-i analizezele, fapt care a arătat, încă o dată, că aceasta nu a avut cancer ori vreo tumoră în corp. Femeia a fost supusă unei noi operații, pentru repararea celor făcute de Dr.Neață, operația de la Târgu-Jiu fiind realizată în vara lui 2018.

Ioana Tomoială a suferit în august 2018 o operatie pentru o afecțiune pe care nu o avea.
Operația a fost efectuată de Dr.Gheorghe Neață care releva în actele medicale că pacienta ar fi suferit de o tumoră la colon, fapt contestat de o clinică din Severin și de un medic oncolog din Cluj.
În prezent pacienta este bine, la trei ani de la operația făcută contra cost.
Aceasta a plătit medicului 300 de lei dar Neață nu a fost mulțumit și a mai cerut alți 200 de lei, spune pacienta care regretă că nu a continuat procesul intentat chirurgului pentru malpraxis.
Ea a pierdut procesul la fond și nu a mai făcut recurs, avocata abandonându-și clienta pe parcurs. Femeia trebuia să facă o expertiză a cazului, la Craiova, dar expertizarea, în final, a fost mutată la Târgu-Jiu, spune pacienta, bănuind că în spatele acestei schimbări s-ar fi aflat tocmai chirurgul reclamat.

Va contacta un nou avocat!
În aceste zile, Ioana Tomoială a primit o veste bună de la Colegiul Medicilor din România care, la aproape trei ani de la sesizarea pacientei, ia în discuție acest caz de malpraxis.
Cu siguranță, la baza deciziei se află și trimiterea în judecată pentru luare de mită a doctorului Neață.
,,Voi face demersurile necesare la Colegiul Medicilor din România, cu un nou avocat, deoarece consider că dr.Neață trebuie să fie oprit. Chestiunea cu mita este dovedită, dar mai grav este că acesta, din dorința de a încasa bani de la pacientă, opera pe bandă și ce era de operat și ce nu era de tăiat”, a declarat Ioana Tomoială.
A.STOICA

Chirurgul Neață, trimis în judecată pentru 17 infracțiuni de luare de mită!
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus în data de 26 noiembrie a.c., trimiterea în judecată a medicului chirurg Gheorghe Neață, aflat sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru săvârşirea a 17 infracţiuni de luare de mită, două infracţiuni de luare de mită în formă continuată, câte trei acte materiale fiecare şi trei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, câte două acte materiale fiecare.
,,Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că inculpatul, medic chirurg în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, a primit de la mai multe persoane sume de bani sau bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, după cum urmează:
La data de 02.12.2020 a primit suma de 600 lei;
La data de 04.01.2021 a primit suma de 1000 lei;
În cursul a 3 zile din luna februarie 2021 a primit sumele de 2000 lei, 1000 lei, respectiv 100 euro;
În luna august 2017, în luna iunie 2018 şi în luna aprilie 2019 a primit sumele de 1800 lei, 700 lei, respectiv 1500 lei;
La data de 07.06.2021 a primit suma de 200 lei, o pungă de cafea, o cutie de cafea solubilă şi o sticlă de băutură;
La data de 07.06.2021 a primit suma de 500 lei;
La data de 07.06.2021 a primit suma de 100 lei;
La data de 22.06.2021 a primit suma de 500 lei;
La data de 22.06.2021 a primit suma de 700 lei;
La data de 28.06.2021 a primit suma de 200 lei;
La data de 01.07.2021 a primit suma de 500 lei;
La data de 01.07.2021 a primit suma de 300 lei;
La data de 17.06.2021 a primit suma de 500 lei;
La data de 18.06.2021 a primit suma de 400 lei;
La data de 19.06.2021 a primit o sticlă de whisky şi o pungă de cafea, iar la data de 21.06.2021 a primit suma de 500 lei;
La data de 10.06.2021 a primit suma de 300 lei, iar la data de 13.06.2021 a primit suma de 300 lei;
La data de 10.06.2021 a primit suma de 500 lei, iar la data de 29.06.2021 a primit suma de 300 lei;
La data de 11.06.2021 a primit suma de 600 lei;
La data de 12.06.2021 a primit suma de 400 leiLa data de 15.06.2021 a primit suma de 500 lei;
La data de 16.06.2021 a primit suma de 600 lei;
La data de 25.06.2021 a primit suma de 700 lei.
Rezultă că inculpatul a primit în total cu titlu de mită suma de 17.200 lei, 100 euro şi mai multe bunuri (menţionate mai sus).
Cu privire la sumele de bani şi bunurile primite de inculpat cu titlu de mită şi nerestituite denunţătorilor, în condiţiile legii, se solicită confiscarea în conformitate cu prevederile art. 289 alin. 3 din Codul penal.
Cu privire la sumele de bani şi bunurile primite de inculpat cu titlu de mită şi nerestituite denunţătorilor, în condiţiile legii, se solicită confiscarea în conformitate cu prevederile art. 289 alin. 3 din Codul penal. Referitor la sumele de bani identificate la domiciliul şi la cabinetul inculpatului din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, cu ocazia percheziţiilor efectuate în data de 08.07.2021 (52.200 lei, 3440 euro, 300 dolari, 630 lire sterline şi 100 franci elveţieni), precum şi cu privire la bunurile constând în numeroase sticle de băuturi alcoolice, pachete de cafea şi ţigări, ridicate şi indisponibilizate de către organele de urmărire penală, cu privire la care procurorul a dispus măsura asiguratorie a sechestrului, s-a solicitat confiscarea extinsă, în conformitate cu prevederile art. 1121 din Codul penal”, se arată într-un comunicat remis presei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Medicul chirurg a fost reţinut preventiv, pentru 24 de ore, începând cu data de 08.07.2021, conform ordonanţei procurorului, iar ulterior, arestat preventiv, până la data de 07.09.2021, în baza mandatului emis de judecător, dată la care măsura arestului preventiv a fost înlocuită, de către judecător, cu arestul la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here