Cojocaru vrea prima victorie pe Municipal

1529

Pandurii Târgu Jiu încă se zbate să obţină primul succes acasă din actualul sezon. După trei înfrângeri consecutive în deplasare, trupa gorjeană revine pe Stadionul Municipal, dar cu alt antrenor pe bancă. La primul meci pe arena modernizată, Tiberiu Bălan a condus echipa în eşecul cu Universitatea Cluj (0-1). Acum, Călin Cojocaru are dificilă misiune de a-i mobiliza pe jucători pentru meciul cu Chiajna. La debutul său pe banca tehnică, tehnicianul timişorean a rămas cu un gust amar, echipa sa fiind zdrobită în Regie. Bogdan Vişan şi Adrian Nichifor sunt suspendaţi de club pentru această confruntare. Pandurii a pierdut cinci meciuri la rând.
,,Venim după o înfrângere grea la Rapid, unde cât de cât am mişcat, dar am făcut greşeli zic eu, în primul rând, din cauza pregătirii fizice. Nu suntem suficienţi de pregătiţi să putem compensa alte lucruri, dar am încredere în băieţi, vreau să văd o atitudine corespunzătoare la ei, şi dacă au această atitudine o să umplem şi stadionul fiindcă lumea doar aşa vine la stadion. Ne aşteaptă un meci dificil, dar ne-am pregătit bine săptămâna aceasta. Vreau să stăm foarte bine în teren, să nu dăm spaţii adversarului şi să punem probleme când avem mingea. Vreau să marcăm, dar şi să ne apărăm bine. La Rapid, ne-am apărat prost, puteau să ne marcheze şi mai multe goluri, şi, sincer, nu am întâlnit un Rapid devastator, să ne omoare cu fotbalul, dar noi am făcut greşeli foarte mari. Am multe pretenţii de la jucătorii mei, vreau să pună în practică ce le cer eu, să fie mai agresivi, cu o atitudine mai bună”, a spus Cojocaru.

Floroiu: ,,Diferenţa se măreşte şi nu e în regulă”
Şi directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu, crede că valoarea jucătorilor de la Pandurii este mai mare decât o arată locul din clasament. Oficialul gorjenilor a declarat că ultimele trei deplasări i-au zdruncinat pe fotbalişti, dar tot ei trebuie să strângă rândurile.
,,Venim după o deplasare la Rapid, unde nu am reuşit să punem în practică ceea ce ne-am dorit. Echipa s-a mişcat destul de bine în prima repriză, dar facem greşeli copilăreşti, greşeli individuale care nu fac altceva decât să atragă fazele periculoase din care se marchează goluri. Trebuie să uităm acest meci, de fapt ultimele trei meciuri, în care echipa a părut puţin ieşită din ceea ce înseamnă competiţia. Şi nu e în regulă, pentru că îi ştiu, îi cunosc, i-am văzut la meciurile precedente la care au avut atitudine, au avut curajul de a juca. Ne aşteaptă un meci delicat, din punctul meu de vedere, un meci în care va trebui să facem tot posibilul să câştigăm puncte. Pentru că altfel se măreşte diferenţa dintre noi şi celelalte echipe şi nu e în regulă”, a spus Floroiu.

Avem nevoie de mai multe goluri!
Atacantul Patrick Popescu revine pe gazon la potenţial maxim şi este determinat să îmbunătăţească recordul în ceea ce priveşte golurile marcate. Gorjenii evoluează pe teren propriu şi săptămâna viitoare cu Turris, iar în ultimul meci al anului joacă la ASU Politehnica. Echipa noastră are cel mai slab atac din divizie, cu 9 goluri marcate.
,,Din punct de vedere fizic sunt ok. Mi-am revenit şi sunt 100% pentru acest meci. Îmi doresc, de la meci la meci, să dau totul pentru echipă şi să ajut cât de bine pot: cu pase de gol, goluri sau evoluţii bune. Până la urmă, nu e important cine marchează atâta timp cât echipa câştigă. Venim după o serie de rezultate negative în care nu am reuşit să obţinem puncte. Timpul este scurt, nu mai trebuie să ne gândim la ce a fost în trecut, ci doar să învăţăm din greşeli. Încercăm să reparăm tot ce am greşit şi în următoarele trei etape să obţinem maximum de puncte. Meciul cu Chiajna este foarte important pentru noi, pentru că suntem într-o poziţie dificilă şi avem nevoie de puncte. Vom da tot ce putem să obţinem succesul”, a spus Popescu.
Meciul cu Chiajna se joacă sâmbătă, de la ora 11.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here