Viitorul Târgu Jiu vine după cel mai categoric succes al sezonului, 7-2 cu Unirea Constanța, însă antrenorul Călin Cojocaru spune că băieții săi au uitat deja victoria de pe Municipal. Timișoreanul merge în orașul natal pentru a da piept cu Ripensia, o echipă care se luptă pentru a părăsi locul direct retrogradabil pe care se află. Principalul gorjenilor vrea mai multă concentrare în defensivă, pentru că Viitorul nu a reușit încă să câștige fără să încaseze gol de când a preluat echipa. ,,Ne așteaptă un meci dificil, jucăm pe un teren greu. Chiar dacă la Ripensia au fost multe schimbări, e o echipă bună, care a pierdut greu cu toate formațiile cu care a jucat până acum. Jucătorii tineri au acumulat experiență și ne așteaptă un joc foarte greu din acest punct de vedere. Sunt fericit că am reușit să marcăm 7 goluri cu Unirea, dar ultimul meci l-am uitat deja. Ne concentrăm asupra meciului de la Timișoara, fiindcă va fi diferit. Trebuie să avem atitudinea corespunzătoare și să fim cu picioarele pe pământ. Din punct de vedere al jocului, trebuie să fim mult mai atenți pe faza defensivă, pentru că am încasat două goluri cu Unirea și, cum am spus după fiecare meci, o echipă puternică nu trebuie să primească goluri. Avem calitate, dar mai avem de lucru. Vrem să câștigăm meciul. Avem și mici probleme de lot, dar până la ora jocului sperăm să le rezolvăm și să abordăm partida cu multă încredere”, a spus Cojocaru. Meciul se joacă sâmbătă, de la ora 11.00.
Cătălin Pasăre