Cofrifei ai Culturii Naţionale – O jumătate de secol de la moartea lui George Călinescu – o complexă personalitate literară

213

S-au scurs 50 de ani de la trecerea ireparabilă în lumea umbrelor şi a nemuririi a marelui George Călinescu, critic şi istoric literar, prozator, jurnalist şi poet, un titan al culturii şi literaturii naţionale.
Capodopera creaţiei călinesciene o constituie „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, de la a cărei apariţie au trecut, iată, aproape trei sferturi de veac. Apărută în condiţii de război mondial, cartea este un monument de valoare naţională şi universală, o exegeză – la data apariţiei ei – comparabilă cu orice mare sinteză literară din câte apăruseră în lume.
Realităţile literare naţionale sunt abordate de marele critic în ansamblul lor, potrivit unui criteriu valoric sever. Principiile evaluării estetice se îmbină, în istoria lui Călinescu, în chip fericit, cu acelea ale istoriei propriu-zise şi cele ale istoriei universale. Astfel spus, lucrarea lui G. Călinescu, evaluează pentru întâia oară, creaţia literară, pornind dinspre Europa, întrucât autorul nu concepea o aliniere la spiritul occidental, ci o raportare, întâi de toate, la spiritul integral al literaturii române.
Întoarcerea spre noi înşine, adică descoperirea identităţii noastre naţionale şi a diferenţelor specifice, precum şi participarea la universalitate, prin valorile noastre originale, dincolo de o sincronizare relativă favorizată mai mult sau mai puţin, de atmosfera unei epoci, aceasta era ţinta urmărită de genialul critic în studiile şi sintezele sale.
În locul unui „complex” de inferioritate faţă de Europa, veşnicul nostru „complex”, poate de sorginte oriental-balcanică – G. Călinescu are conştiinţa că există un complex şi magnific fenomen românesc de spiritualitate, cultură şi creaţie literară, cu un mod propriu, original, de evoluţie internă, pe deplin comparabil cu cele mai înalte exigenţe ale realităţii europene, de ce nu, chiar universale, cum timpul a şi dovedit-o dacă ne gândim fie şi numai la robusteţea poeziei româneşti din secolul trecut şi din cel prezent şi vigoarea celei sud-americane. Capodopera călinesciană stabileşte astfel o orientare esenţială a literaturii române şi demonstrează peremptoriu puterea de creaţie a spiritualităţii noastre naţionale, ca fond stabil al culturii româneşti.
În acest context, demn de menţionat este momentul dinaintea „Marii Treceri” – 12 martie 1965, când scria în rubrica sa „Cornet al optimismului”, din „Contemporanul2, câteva contestări privind omisiunea, „trecerea sub tăcere a multor valori ale noastre” din „Petit Larousse”, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu („figuri ale istoriei noastre”) şi a marilor nume româneşti, „valori de întâiul ordin  ale culturii noastre”: Kogălniceanu, Haşdeu, Theodor Aman, Elena Văcărescu etc. Aşa a procedat când ne-a redat mitul „Poetului Naţional” – EMINESCU – „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată pământul românesc”.
Ion Pas, „Prezenţe” (Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968, pag. 439-442)
Prof. Virgil Cercelaru  Aninoasa – Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here