Codul conștiinței omului și al respectului față de adevăr și datorie

8

Mai sunt câteva zile și o întreagă națiune va sărbători Centenarul Marii Împliniri Naționale. Oricare privitor atent la ceea ce se întâmplă în spațiul public poate observa că nu suntem uniți la Centenar, că binefacerile acestor timpuri nu sunt pentru toți. Mentalul colectiv reține  marea discrepanță între cei care conduc și mulțime. Nu se zărește acea lumină eliberatoare pentru toți. În țară este puțină lumină, este puțină dreptate și compasiune din ce în ce mai puțină. Când vorbim de dreptate, nu facem referire doar la aceea dată de justiție, ci ne gândim la acea dreptate legată de cei mulți și năpăstuiți,  la accesul tuturor la bogăția acestui pământ românesc,  la utilitatea legii și în favoarea lor, nu numai a potentaților zilei, a noilor îmbogățiți și a clienților lor politici. Cine mai recunoaște azi sistemul nedrept de exploatare a muncii celor mai mulți dintre conaționalii noștri? În orice județ al țării, în zeci și sute de firme, directorii(managerii cum le spunem acum, în acord cu stăruința unor minți de  golire a limbii române de cuvintele ei de drept!) fac legea așa cum odinioară o făceau baronii evului mediu! Care salariat nu-i place jupânului, acela este pus pe linia de restructurare sau primește(confidențial!) un salariu la limita inferioară a bunului simț. Cine să-i mai apere? Sindicatele ? S-au vândut de prea mult timp puternicilor zilei! În anii’ 90, liderii sindicali emanți ai revoluției au răcnit mult, de multe ori obținând ceva îmbunătățiri pentru cei care, spuneau ei, i-au ales. Dar, imediat, cei care puseseră mâna pe putere le-au simțit slăbiciunea conștiinței și micimea sufletului. Și  i-am văzut rapid trecuți pe acești  intitulați lideri de sindicat pe listele de candidați la onoruri publice; liderii de sindicat deveneau, cu acordul politicienilor înalți, funcționari ai statului român(prim-miniștri, avocați ai poporului, miniștri ai sănătății, ai transporturilor, ai învățământului e.t.c.). Și, cum era firesc pentru ei, au sărutat mâna dreaptă a ,,nașului” lucrând de acum pentru acesta! Dându-se legi strâmbe, cei care ne-au condus și ne conduc ne-au luat și dreptatea pe care ar trebui să o dea justiția. Și nu este zi în care, la televizor sau în  presa scrisă, să nu fim bombardați cu știri care mai de care mai alarmiste, pentru cei mulți, sau optimiste pentru cei care vor încă șederea într-o demnitate publică, ocupată prin vicierea votului cetățenesc(vorbesc de viciere prin omisiunea adevărului și prin persuasiune). Și cel învățat cu criza, cu suferința zilnică, așteaptă să vadă ce fărâme i se mai aruncă de cei cocoțați astăzi în demnitățile publice. Vorbesc, apoi, de nedreptatea schimbării axei valorilor. Și pentru că sunt în serviciul public al educației de aproape cinci decenii, mă refer la cei cocoțați în fruntea învățământului românesc, cei care fac legi deopotrivă de proaste pentru educatori și pentru cei care trebuie educați. Câți dintre cei care au stat pe  scaunul ministerial al învățământului în ultimii 29 de ani, pot fi asemănați prin cultură, profesionalism și bună intenție cu cei care, cândva, au ocupat această  nobilă magistratură(Spiru Haret, C.Angelescu, Nicolae Iorga etc). Ce au făcut cei mai mulți dintre  diriguitorii contemporani ai educației naționale? Au distrus, cu bună știință, din nepricepere și din servilism față de baronii lor politici, ce făcuseră bun unii antecesori mai pricepuți. Câți ani au trecut de la schimbarea regimului politic din 1989, atâția miniștri ai educației am avut. Oricare absolvent meritoriu de liceu știe că revoluția este un pas înainte. Noi am făcut, dimpotrivă, pași înapoi. Nu a fost o revoluție în decembrie 1989. A fost o revoltă a unui popor sătul de lipsuri de tot felul și de încălcări ale drepturilor sale naturale. Profitând de uriașele așteptări ale celor mulți și de firescul lor entuziasm cu iz revoluționar, revolta poporului  a fost confiscată tot de cei care conduceau înainte de 1989. Aceștia, la rândul lor, au produs fruntașii politici de azi, care nu sunt elite, nu au codul conștiinței onoarei, nu au niciun respect față de adevăr și datorie. Mai este un lucru asupra căruia vreau să mă opresc cu adâncă responsabilitate a conștiinței mele de intelectual și de om al cetății- răspunderea față de ce se afirmă în spațiul public de  cei care se consideră a fi astăzi elite. Adevăratele elite ale României în anul Centenarului Marii Împliniri Naționale există. Ele au însă acces limitat la discursul public. Elitele intelectuale care încearcă să arate racilele societății, derapajul evident al celor cocoțați în demnități publice nemeritate( parlamentari, miniștri, rectori, directori de agenții e.t.c), au  imediat amputat dreptul de a se exprima, fiind lovite sub centură de ,,purtătorii de cuvânt” ai celor care consideră că poporul le-a dat dreptul să taie și să spânzure. Și atunci, ele, elitele, s-au retras în lumea lor sinceră, a conștiinței pure, trăind după codul acestei conștiințe. Prin această izolare, ne lipsește glasul lor exprimat de la tribuna parlamentului, din comisilile locale orășenești și comunale, așa cum odinioară în parlamentul Românei  se auzeau vocile lui  Spiru Haret, Titu Maiorescu, Nicolae Iorga etc.  Ne lipsește și un alt cod, al respectului față de adevăr și datorie. Nu pot sta departe de vocea publică. Observ acum, în timpul celui mai universal regat pe care l-a cunoscut istoria  omenirii-Regatul internetului, cum se falsifică adevărul, cum se diseminează minciuna, cum codul onorabil al devărului devine batjocura celor înfrățiți cu impostura, delațiunea și servilismul. Cum poate un slujitor al acestui cod să răspundă atâtor mizerii ce se aruncă fără nicio mustrare a conștiinței în spațiul public? E un jaf îndreptat împotriva românului adevărat, cel învățat cu criza, cel care o îndură, cel care susține, prin rădăcinile sale, prin memoria celor care s-au jertfit în Valea Jiului, la Mărăști Mărășești, Oituz sau  Basarabia, viul acestei națiuni. Ei sunt cei jefuiți sufletește de cei care nu mai au un cod al respectului față de adevăr și de datorie. Ce înseamnă azi datorie? Care este codul acesteia? Răspunsul nu este decât unul-iubirea adevărată față de pământul, de istoria și de oamenii onești și muncitori ai nației. Ei cunosc acest cod. Și dacă le este respectat, dacă îl adoptă și cei care, pentru o clipă, sunt în demnități publice, acești români ai mei, ai dumneavoastră, vor face ogorul să geamă de holdele bogate, vor face râul să curgă liniștit la vale, vor înflori în iarnă cireșii și merii și vor face vara câmpul să răsune de cântecele și veselia lor. Îmi asum și acest cod, fiind convins că, asemenea mie, mulți și l-au asumat. Există încă la mulți români codul conștiinței de sine și al respectului de adevăr și datorie! Aceștia sunt concetățenii mei, frații mei, acum în preajma împliniriri a 100 de ani de la mărețul nostru moment de înălțare națională-Marea Unire!
Prof.dr.Dumitru Cauc , Șc. Gimnazială “Victor Popescu”, Valea cu Apă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here