Cod portocaliu de vijelii în Gorj

3530

În zilele de luni (4 iulie) și marți (05 iulie), în zonele joase din vestul și nord-vestul țării valul de căldură se va intensifica, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Codul portocaliu a fost emis pentru județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș Severin.

Luni, între orele 12:00 – 21:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele de munte, în vestul și nordul Munteniei, în Transilvania și sudul Banatului. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala izolat și în restul țării.

Luni între orele 12:00 – 21:00 o avertizare Cod portocaliu a fost emisă pentru Oltenia, nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali și anunță averse torențiale și pe arii restrânse vijelii (rafale de peste 65…75 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 35…40 și izolat 50…60 l/mp.

Cel de-al doilea Cod portocaliu vizează județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here