Cod galben de ploi și vijelii, emis miercuri de ANM. Avertizarea meteo este valabilă pe tot parcursul zilei de miercuri.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un Cod Galben de ploi şi vijelii, valabil miercuri, 1 iunie, în intervalul orar 12:00-21:00.
În perioada amintită, sunt aşteptate fenomene meteo precum instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi.
În intervalul menţionat în Carpaţii Meridionali, local în Moldova, precum şi în nordul Munteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.
Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse şi în centrul şi sud-estul ţării, precum şi în restul zonelor montane.