Oricum, puţini au fost aceia care au dat două cepe degerate pe Pactul de coabitare semnat între Traian Băsescu, în fosta sa calitate de preşedinte al României şi uzurpator al pierdutei funcţii, şi primul ministru Victor Ponta. Care premier, datorită rezultatelor USL la alegerile parlamentare n-avea nevoie de aşa ceva.
Poate, totuşi, acel Pact de coabitare să-i fi folosit lui Traian Băsescu, individul recunoscut că nu-şi respectă niciodată promisiunile, şi doar parţial la Înalta Poartă a UE (şi CE!) lui Victor Ponta. După ce „a înfrânt” la negocierile de la Bruxelles, deşi prezenta „succesurile”(cum ar glăsui EBA!) creşterii cu 18% a fondurilor pentru Bugetul multianual 2014-2020, când el orice-am zice nu va mai fi în fruntea bucatelor, Guvernatorul Traian Băsescu s-a dedat la obrăznicii. În fond, s-au pierdut 9 miliarde de euro şi nu s-a câştigat nimic. Vineri seara, primul ministru Victor Ponta a izbutit o analiză, la rece, pur tehnică. Dar care l-a înfuriat pe pretinsul Mare negociator. Care-a început de-atunci să zbiere ca din gură de şarpe contra Guvernului USL şi a primului ministru. Pe care, ce-i drept, nu l-a numit, găsind el o denumire aparte. Ceva de genul „decepţionatul naţional”. Numai că decepţionat este întreg poporul ce va mai trăi pe aceste meleaguri şi după 2014.
Când, încetându-i mandatul de Guvernator al Coloniei România, Traian Băsescu nu-i exclus să-şi care catrafusele pe unde l-o trimite NATO ca expert. Cu imunitate mai mare decât are acum. Nefiind, totuşi, sigur de găselniţa asta cu care-i dau americanii pe la nas, face eforturi să-l facă pe Daniel Morar Procuror General pe viaţă. Ca să-l scape, nu-i aşa, pe el de dosarele ce i-ar pica în chelie! Cum s-ar zice, de vineri seara şi mai ales de duminică seara – când „Zeus” devenise mai jignitoriu – s-a cam ales praful de Pactul de coabitare. Chit că primul ministru Victor Ponta îl căinează ca pe un preşedinte trist(?), deşi nu i se citeşte pe ‚figură o tristeţe adevărată hă-hă-itului naţional – vizibilă şi-n pozele cu Viktor Orban, unul dintre salvatorii lui la referendumul din 29 iulie trecut. Cică tristeţea i s-ar trage de la deblocarea fondurilor POSDRU. Eu îl cred capabil să se bucure şi să se umfle-n penele lui de cocoş (al Elenei Udrea, de care n-a uitat nici la Bruxelles!) dacă România n-a intra în Spaţiul Schengen. Ce bine este, totuşi, că intrarea în Schengen nu mai depinde de Guvernator. Unul mititel de tot pe culoarele Comisiei Europene şi ale Uniunii Europene. Foştii lui amici – Silvio Berlusconi şi Nicolas Szarcozy au devenit istorie! – iar alţii nu-l bagă-n seamă.
Mai afirmă premierul Victor Ponta că: „Băsescu nu mai are interesul de a se mai bate pentru România”. Hai să fim serioşi! Nu-mi aduc aminte când a făcut-o! În schimb, sunt total de acord că: „Preşedintele la Otopeni e un leu, (dar) când ajunge acolo(la Bruxelles, n.m), e şi el un pisic, aşa, ca să fac comparaţia care-i place”. Aici are dreptate primul ministru şi Pactul de coabitare nefiind între Cotroceni şi PSD, PNL ori PC evident, o nouă suspendare nu-i exclusă. „Zeus” o caută cu lumânarea!
Ion Predoşanu