“Democrație, Stat de Drept, Dezbatere, Cooperare, Cetățenie, Integrare, Libertate… devin cuvinte pline de înțeles doar atunci când conștientizezi că, în lipsa lor, propria viață și fericire îți sunt puse în pericol. Șansa de a înțelege mecanismele și valorile Uniunii Europene reprezintă, pentru fiecare dintre noi, un câștig, deoarece <<Deschidem ochii>>, conștientizăm drepturile de care dispunem, devenind astfel, adevărați cetățeni ai Uniunii Europene.” (Delia Ionete)
Pentru a treia oară, Colegiul Național “George Coșbuc” Motru s-a înscris la proiectul de talie internațională Euroscola, după ce, în edițiile precedente, prin promovarea operei lui Constantin Brâncuși, respectiv prin campania “Punți între generații”, a reprezentat cu succes România în Parlamentul European.
Prin selectarea celor mai buni elevi care au reușit să răspundă unei game diverse de aptitudini și competenţe, devenind deja o tradiție, elevii coordonați de domnii profesori Nicolae Negrea și Constantina Negrea, vor aborda în acest an tema șomajului în rândul tinerilor europeni: “Împreună pentru tinerii Europei – propunere legislativă de succes”. Obiectivele pe care participanții și le-au propus pentru această ediție sunt următoarele:
– o mai bună cunoaștere a instituțiilor europene și a rolului Parlamentului European în procesul decizional al Uniunii Europene;
– responsabilizarea elevilor prin simularea rolului de membri ai Parlamentului European;
– informarea tinerilor despre necesitatea de a participa la alegerea reprezentanților romani în Parlamentul European;
– dezvoltarea abilitaților de comunicare și de lucru în echipă la elevi;
Având în vedere experienţele anterioare din anii 2011, respectiv 2013, consider că elevii beneficiază de o oportunitate foarte importantă prin participarea la activităţile organizate de către Parlamentul European, întrucât, pe lângă faptul că îşi vor dezvolta capacităţile de oratorie, retorică şi argumentare, vor înţelege mecanismele democraţiei din cadrul Comisiilor parlamentare şi ale Plenului Parlamentului Uniunii Europene. Vor lucra împreună cu alţi tineri pentru o Europă mai curată, mai puţin poluată, participând la construcţia Europei multiculturale şi multilingvistice.
În plus, prin faptul că suntem o echipă, fiecare dintre noi are posibilitatea de a deveni responsabil, înțelegând faptul că realizarea fiecărei activităţi este condiţionată de efortul, cooperarea, seriozitatea, înţelegerea, punctualitatea şi încrederea pe care le investim în acest proiect. Prin urmare, participând la acest concurs, depăşind programa şcolară, fiecare dintre noi se maturizează, întrucât conştientizează faptul că reprezentăm Colegiul Naţional “George Coşbuc” Motru, Municipiul Motru, judeţul Gorj, dar şi România în inima Uniunii Europene.
“Pentru mine, proiectul Euroscola este un lucru unic, deoarece îţi oferă ţie, tânărul European, o nouă deschidere către lume si o noua gândire. De altfel este o oportunitate acordată tinerilor pentru a dobândi cunoştinţe despre ce înseamnă să fii cetăţean european, în acelaşi timp răspândind aceste valori. Este un proiect bine gândit care adună tinerii din toate colţurile Europei într-o iniţiativă comună de a promova valori care deseori sunt trecute cu vederea.” (Diana Iulia Tarmigan)
“Pentru mine proiectul Euroscola, este o provocare, pe care vreau sa o depăşesc cu bine. Totoodată am oportunitatea să văd viaţa pe care o trăiesc europarlamentarii în fiecare zi, dorinţa pe care o aveam de mult timp.” (Bătăiosu Mihail Alexandru)
“Complexitatea cuvântului << Euroscola >> diferă în funcţie de ceea ce simţim fiecare odată cu rostirea acestuia. Pentru mine, cuvântul a trecut dincolo de materie de această dată, s-a descompus uşor în urechile-mi infiorate, trezind în mine sincera ambiţie de a reuşi să-mi înving teama sau de a-mi cunoaşte propriile puteri. << Euroscola >> nu mai este un cuvânt, ci un sentiment pe care toţţi am învăţat să îl trăim pentru a-l înţelege.” (Bianca Iorga)
Prof. Constantina Negrea