În cadrul Programului „Şcoala Altfel – 2014”, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, găzduieşte în aceste zile expoziţia de fotografie „Floralia”, realizată de Andreea Denisa Vlădulescu. Ajunsă la cea de-a zecea expoziţie personală, tânăra pasionată de fotografie propune de această dată o temă dedicată florilor.
Andreea Denisa Vlădulescu este o tânără pasionată de fotografie. În clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, ea a realizat până acum nu mai puţin de nouă expoziţii personale de fotografie şi a obţinut numeroase premii la nivel judeţean şi naţional pentru lucrările sale fotografice. „Prima expoziţie de fotografie am realizat-o în urmă cu doi ani la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu şi se intitula „Rugăciuni în lemn – Troiţe din zona de nord a Gorjului”. Ne aflam tot în preajma sărbătorilor pascale şi am considerat potrivit să expun fotografiile realizate la cele câteva zeci de troiţe din Gorj. Anul trecut de Florii, am expus alături de membrii Fotoclubului C.N.E.T., la Sala Expoziţională „Florin Isuf” a Centrului Judeţean pentru Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Gorj, în cadrul expoziţiei de icoană şi fotografie intitulată „Credinţă… şi flori”, idee aparţinând artistului fotograf Teodor Dădălău. În acest an, toţi cei care iubesc florile şi fotografia pot descoperi farmecul acestora în Expoziţia „Floralia”, de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, care cuprinde 21 de lucrări fotografice realizate în această primăvară. Pe lângă celelalte proiecte realizate, de-a lungul timpul am fotografiat şi flori. Aceste fotografii au ceva aparte prin culoare, lumină şi compoziţie. Am încercat în această expoziţie să caut perspective noi, unghiuri diverse, de la cadru general la macro. Să îndrum atenţia privitorului către detalii. Un cadru general este întotdeauna compus din multe elemente mici şi interesante. Am căutat în aceste fotografii un detaliu anume al florilor pe care l-am scos în prim-plan. Imaginea unei singure petale spune adesea mai mult decât fotografierea întregii flori”, ne-a declarat Andreea Denisa Vlădulescu.
Fotografia, mai mult decât o pasiune
Pasiunea pentru fotografie a determinat-o pe Andreea Denisa Vlădulescu să înfiinţeze la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu şi un fotoclub în cadrul căruia aceasta a împărtăşit din cunoştinţele sale despre fotografie şi altor elevi. Membrii Fotoclubului C.N.E.T. au organizat peste 14 expoziţii colective sau personale de fotografie, bucurându-se de multe aprecieri. „Încă de la înfiinţarea Fotoclubului C.N.E.T. mi-am propus să realizez o serie de acţiuni eficiente de susţinere şi încurajare a elevilor pasionaţi de fotografie, să oferim sprijin logistic în vederea participării la manifestări legate de fotografie a membrilor săi, organizarea de activităţi specifice clubului: concursuri, expoziţii şi alte manifestări de interes artistic, istoric şi cultural legate de fotografie”, ne-a mărturisit Andreea Denisa Vlădulescu care va pregăti iubitorilor de fotografie şi alte surprize în viitorul apropiat.
Minodora Sucea