Consiliul Naţional al Elevilor solicită publicarea procedurii de organizare şi a materiei aferente simulărilor naţionale. ”La începutul lunii ianuarie a.c, reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au avut o întrevedere cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Printre propunerile înaintate în cadrul acestei întâlniri, s-a numărat şi organizarea simulărilor examenelor naţionale, pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a. Această propunere a apărut ca urmare a faptului că elevii care vor susţine anul acesta examenele naţionale nu au avut ocazia să participe la o simulare de examen, având în vedere faptul că acestea nu au fost organizate anul trecut, din cauza contextului pandemic. Ministerul Educaţiei a aprobat propunerea Consiliului Naţional al Elevilor, iar pe data de 16 februarie a fost publicat calendarul acestor simulări. Salutăm celeritatea Ministerului Educaţiei în publicarea calendarului, însă atragem atenţia asupra faptului că, până la acest moment, nu au fost publicate procedurile de organizare a simulărilor şi programa aferentă acestora. Din acest motiv, solicităm Ministerului Educaţiei publicarea, în regim de urgenţă, a procedurii sanitare de organizare a simulărilor naţionale şi a programei pe care se va baza elaborarea subiectelor, până la data de 5 martie. Este imperios ca atât elevii, cât şi unităţile de învăţământ, să aibă timp să se pregătească pentru simulări, pentru a ne asigura de faptul că acestea ne vor oferi o perspectivă reală asupra nivelului la care se situează, la acest moment, elevii din clasele terminale ale ciclului gimnazial şi liceal”, se arată într-un comunicat de presă al CNE.