CNAS: Reglementări în sistemul de sănătate aplicabile în trimestrul II al anului 2021

1275

Executivul a aprobat două acte normative care reglementează condițiile de acordare a serviciilor medicale în sistemul de sănătate în trimestru II al anului 2021, urmând ca până la data de 1 iulie 2021 să fie elaborate și aprobate actele normative necesare pentru punerea în aplicare a unor noi reglementări.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, actele normative aprobate de Guvern asigură cadrul legal pentru decontarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale contractate, precum și reglementările aplicabile în contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, pentru trimestrul II al anului 2021. În ceea ce privește consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare. Consultațiile la distanță se acordă și se validează fără a fi necesară utilizarea cardului național de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia. Toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate. Consultațiile la distanță din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare, precum și cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu se acordă fără a fi necesară prezentarea biletului de trimitere. Pentru toate celelalte consultații este necesar biletul de trimitere. Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale. Pentru situațiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau pot fi depuse în numele asiguratului de orice persoană. Mijloacele electronice de comunicare se pot folosi și pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate necesare asiguraților. Este de precizat faptul că o serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, și-au pierdut valabilitatea ieri, la 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi documente: biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialități paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here