CNAS nu respectă contractele de plată integrală a serviciilor medicilor de familie

737

Comunicat al unui număr de 14 Asociații Patronale Județene ale medicilor de familie:

„Aducem în atenția Caselor județene de asigurări de sănătate și CNAS că termenul contractual de plată integrală pentru serviciile de medicină primară efectuate în luna octombrie 2023 nu este respectat. Acest fapt reprezintă o încălcare unilaterală a contractului de furnizare de servicii medicale ce poate genera daune – interese. Apreciem că respectarea prevederilor contractuale trebuie să fie o obligație a tuturor părților semnatare ale unui contract și nu doar a furnizorilor de servicii medicale.
Plata parțială, în proporție de 60-70%, este inacceptabilă, această clauză nefiind cuprinsă în contractul asumat bilateral. Cu celeritate va trebui să oferiți explicații publice entităților juridice pe care le reprezentăm și ale căror predicții fiscale le bulversați referitoare la nerespectarea repetată a caselor de sănătate a prevederilor contractuale. Menționăm că nu este un incident singular și vă reamintim că în precedentul apropiat ați avut o întârziere de plată de aproximativ 14 zile pe care nu v-ați asumat-o”, transmit semnatarii.
Reprezentanții medicilor de familie solicită CNAS și CJAS să ia măsuri imediate pentru asigurarea plăților corecte și la timp, evidențiind impactul negativ pe care aceste întârzieri îl pot avea asupra accesului pacienților la îngrijiri medicale de calitate. Ei atrag atenția că responsabilitatea pentru pacienții care nu beneficiază de servicii medicale adecvate revine caselor de sănătate:
„Spunem public că pacienții care nu pot beneficia de propriile lor asigurări de sănătate sunt strict sub incidența răspunderii dumneavoastră. Vă sugerăm să explicați asiguraților dumneavoastră care pot fi consecințele lipsei furnizării de servicii medicale în medicina primară”.

Comunicatul este semnat de Organizaţia Patronală a Medicilor de Familie Bihor, Patronatul Medicilor de Familie Bistriţa-Năsăud, Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Patronatul Medicilor de Familie Cluj, Patronatul Medicilor de Familie Dâmboviţa, Patronatul Medicilor de Familie Dolj, Asociaţia Patronatul Medicilor de Familie Galaţi, Patronatul Medicilor de Familie Gorj, Patronatul Medicilor de Familie Iaşi, Patronatul Medicilor de Familie Mureş, Patronatul Medicilor de Familie Sibiu, Patronatul Medicilor de Familie Timiş, Patronatul Medicilor de Familie Vâlcea, Asociaţia Patronatul Medicilor de Familie Vrancea, arată președintele Asociației Patronale a Medicilor de familie Gorj, Mihai Moisescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here