CNAIR anunță prelungirea restricțiilor de circulație provocate de caniculă

645

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că restricțiile de circulație aplicate în weekend pe numeroase șosele din România din cauza caniculei vor fi în vigoare și luni.

Potrivit CNAIR, restricțiile se vor prelungi cu încă o zi (luni – 28.08.2023) în același interval orar pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din Municipiul București și din județele Călărași, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Bihor, Cluj, Mureș, Sălaj Bistrița Năsăud, Satu Mare, Maramureș, Suceva, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați.

Restricțiile sunt în vigoare în intervalul orar 11.00 – 20.00. Aceste măsuri sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Portocaliu – val de căldură în intensificare, caniculă și disconfort termic accentuat, au explicat cei de la CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here