Cluburi sociale noi, în Târgu-Jiu

361

Picture 021Prezent la o competiţie culinară organizată de Liga Pensionarilor din Judeţul Gorj, Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu a declarat că în curând vor fi date în funcţiune trei cluburi sociale în oraşul nostru. Primul va fi recepţionat chiar pe 20 noiembrie şi va fi pentru persoane în vârstă, acesta aflându-se în spatele Autogării. Celelalte două vor fi în zona Mioriţei, unul dintre ele fiind pentru persoane vârstnice cu handicap şi celălalt pentru tineri cu handicap.

Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu apreciază pozitiv colaborarea pe care o are cu vârstnicii din oraşul nostru. El le-a fost alături acestora la concursul de Artă Culinară „Peşte ca la Gorj”, desfăşurat joi, 17 noiembrie. Cu această ocazie, edilul le-a mărturisit că în curând vor avea un club social modern unde să-şi poată desfăşura activităţile specifice vârstei lor.

Club social pentru vârstnici, în spatele Autogării

În curând vor fi în recepţie lucrările la clubul vârstnicilor care va funcţiona în zona Gării Târgu-Jiu. Acesta va oferi diverse oportunităţi pensionarilor. „Vreau să vă fac cunoscut că începând cu luna decembrie, pentru dumneavoastră, pensionari, va funcţiona un club social pentru persoane în vârstă. Pe data de 20 noiembrie vom recepţiona lucrările la acest club în zona Gării, în spatele Autogării mai bine spus; vom trece imediat la dotarea cu mobilier a spaţiului respectiv. Începând cu anul 2012, prin clubul respectiv, vârstnicii vor primi sprijin pentru consultanţă juridică, medicală; deci vom avea personal angajat acolo; veţi putea merge de dimineaţă până seara să petreceţi timpul împreună, să practicaţi diferite activităţi. Este un club modern, construit pe un program cu finanţare externă şi cu contribuţia Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Spre deosebire de celelalte cluburi, prin acest club de asistenţă socială, prin personalul angajat acolo vom putea să asigurăm asistenţă medicală la domiciliul, asistenţă pe consultaţii juridice şi din alte domenii, la domiciliu. Deci este un pas înainte şi cred că va fi destul de bine pentru mulţi dintre dumneavoastră”, a explicat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Două cluburi sociale, inaugurate în 2012

Pe lângă clubul social destinat persoanelor vârstnice, care va funcţiona în spatele Autogării Târgu-Jiu, autorităţile locale promit că în primele luni ale anului viitor vor fi date în folosinţă alte două cluburi. „Tot în 2012, în primul trimestru, vom inaugura şi vom da în funcţiune încă două cluburi de asistenţă socială: unul pentru persoane vârstnice cu handicap şi unul pentru tineri cu handicap. Ambele sunt în zona Mioriţei. Deci toate trei sunt foarte importante, prin care Primăria Municipiului Târgu-Jiu caută să vină în sprijinul pensionarilor, bătrânilor, tinerilor cu handicap şi o categorie separată – persoane în vârstă cu handicap. Sunt lucruri care se vor finaliza; nu sunt vorbe”, a mărturisit Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.

Pensionarii au primit cu bucurie veştile date de edil şi l-au răsplătit cu aplauze. Ei aşteaptă cu nerăbdare inaugurarea noului club, unde vor putea petrece mai mult timp împreună.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here