Autoritatea de Supraveghere Financiară, în parteneriat cu Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor, organizează cea de a doua ediție a programului de educație financiară – FinClub – destinat elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, pasionați de piața financiară.
Programul, care va fi derulat sub auspiciile Protocolului Național de Educație Financiară, presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare. Tematica întâlnirilor va acoperi subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare.
Înscrierile în cadrul FinClub se pot efectua online, în intervalul 25 august – 8 septembrie 2021. Formularul de înscriere și Regulamentul clubului sunt disponibile pe asfromania.ro, precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară. Perioada de derulare efectivă a întâlnirilor în cadrul FinClub va avea loc între 16 septembrie – 22 decembrie 2021 pentru prima sesiune din acest an școlar.