între anii 1918 – 1920 istoriografia românească şi-a „rărit” rândurile! Războiul i-a pus la lucru pe istorici. Marea conflagraţie (1914 -1918) nu a fost o surpriză pentru: A.D. Xenopol, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan sau I.Ursu. I. Ursu „Pourquoi la Românie a fait la guerre” (1918) este un text dedicat soţiei sale/fiica generalului Eremia Grigorescu, învingătorul de la Oituz şi Mărăşeşti, pentru credinţa ei nezdruncinată în triumful dreptăţii.
- Ursu, acest mare istoric care se anunţa, noua fază a carierei sale, avea să fie curând şi definitiv întreruptă la numai 50 de ani! Marele istoric Constantin Giurescu, secretar la Ministerul Instrucţiunii în timpul Primului Război Mondial se stingea la numai 43 ani, epuizat de muncă și răpus de „gripa spanioșă”, care făcea ravagii în Bucureşti. Pe Constantin Giurescu l-a evocat marele istoric i. Bogdan, ce va muri şi el, peste câteva luni. în anii 1918 – 1919 istoriografia românească va pierde pe Constantin Giurescu, I. Bogdan, şi marele scriitor şi om de cultură Barbu Șt. Delavrancea. Cu sau fără zeul războiului, moartea diminua considerabil tabăra istoricilor.
La 27 februarie 1920 murea marele A.D. Xenopol, dascălul lui Nicolae Iorga. A.D. Xenopol murea când parlamentul prezidat de N. Iorga îi acorda o pensie viageră.
La 29 februarie 1920 i se făceau funeraliile naţionale. A.D. Xenopol spunea: „Mi-am uzat viaţa abuzând de forţele mele”, astfel se confensa către marele Emile Boutroux. Şi tot A.D. Xenopol scria: „Istoria trebuie asumată cu BĂRBĂŢIE!”
La 1 iulie 1917 a murit şi Titu Maiorescu, cel mai tânăr rector al Universităţii de la Iaşi.
În decembrie 1916 şi iulie 1917, două transporturi mari feroviare luau drumul Moscovei. Al. Lapedatu, care trăia din greu într-un colţ de sărăcie la Iaşi, a însoţit bunurile de patrimoniu în Rusia. Bunurile tezaurizate valorau aproximativ 10 miliarde. La 21 iunie 1935 erau aduse 1140 de lăzi, din care lipseau obiectele de preţ. Atunci sunt repatriate şi osemintele lui D. Cantemir, înhumat cu pompă în biserica „Trei Ierarhi”. Dar Clio, în locul marilor dispăruţi aducea pe C-tin C. Giurescu şi pe Gh. i. Brătianu.
Fiul omonim al lui C-tin Giurescu se afla în pragul opţiunii ce avea să facă din el încă un istoric de seamă al ţării şi s-ar părea după propia mărturisire, că aceasta a contribuit însăşi la moartea timpurie şi absurdă a tatălui său Gh. i. Brătianu, fiul lui Ion i.C. Brătianu, în „File rupte din istoria răzoiului” (1934) scria:„ Atât de mare este truda întemeierii neamului român”!
iar Ion i. C. Brătianu scria: „O naţiune este o conştiinţă morală”! La 1918, la 1 Decembrie, România avea aproape 300.000 Km2. Pierdusem marii istorici ca: I. Ursu, Constantin Giurescu sau A.D. Xenopol, dar scrisesem pagini de aur, pentru istoria naţională.
Prof. Teodor Voicu
