Clinchetul de clopoţel n-a fost portocaliu

417

bunila 003Instituţie fundamentală în viaţa fiecărui cetăţean român, şcoala trece uşor, uşor către banal, către minimalizare. În Gorj, şcoala a început, ca în toată ţara pe data de 13 septembrie, aceasta spre ghinionul guvernanţilor care n-au investit nimic în generaţia viitoare, ci doar în buzunarele lor putrede, apte însă să susţină o politică de forţă egală pe care poporul abia o mai suportă.

Anul acesta tăierile de salarii, aşa-zisul program de austeritate naţională, a afectat în primul rând copiii, a căror creştere este nesănătoasă din punct de vedere al regimului alimentar şi al disponibilităţilor financiare ale familiei pentru igienă, instrucţie şi port.

Micul dictator, Emil Boc, a vrut să transforme şcoala, pe care a păstorit-o ca profesor de drept, într-o tavernă mohorâtă, iar pe bravii şcolari în viitorii mici proletari ai unui sistem anarhic. Prin mizeria şi ura pe care o produc, opresiunile la care sunt supuse familiile, se creează premisele unei societăţi necontrolabile.

Imediat după cel de-al doilea Război Mondial, în ţară au fost făcute mişcări dubioase, graţie cărora s-a instaurat dictatura poporului, iar corpul intelectualilor a fost completat în grabă cu aşa-zişii specialişti cu pregătire minimală. Speriaţi de ascensiunea sistemului de învăţământ românesc, de uşurinţa cu care fiecare cetăţean român poate ajunge să devină titrat profesional şi ştiinţific, Traian Băsescu şi Guvernul României iau cele mai propice măsuri pentru reinstaurarea prostiei. Optica lor ţine de nişte protocoale oculte, periculoase pentru naţiune, dar şi de nepriceperea guvernanţilor de a folosi inteligenţa românească, atâta câtă există. Tocmai de aceea ei promovează în funcţiile importante oameni cu tendinţe dictatoriale, incapabili să înţeleagă mecanismele sociale. Ei cred că izvorul puterii se află în slăbiciunea cetăţenilor, mai ales atunci când cetăţenii sunt sărăciţi până dincolo de limita suportabilului.

Îmi amintesc de dramele foamei din Africa şi mă gândesc cum va arăta generaţia următoare, dacă actuala generaţie adultă este extrem de bolnavă înainte de vreme. Avem un popor depresiv, în spiritul tradiţiei mioritice, a cărui perioadă de pierdere a răbdării depăşeşte graniţa a 20 de ani. Cred că anularea spiritului de sărbătoare a începutului de an şcolar, mutarea datei de începere a şcolii către o zi de 13, număr pe care americanii l-au înlocuit cu 12 bis, tocmai de frica ghinionului, reprezintă începutul sfârşitului puterii portocalii.

Timp de 50 de ani, comuniştii s-au chinuit să lichideze credinţa şi n-au reuşit. Lichidarea bucuriei începerii şcolii este cea mai mare gogomănie politică din toate timpurile.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here