Clauză de revizuire pentru fermierii gorjeni

596

În baza prevederilor art. 46 al Regulamentului (CE) nr. 1974/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fermierii care au angajamente în desfăşurare în cadrul Măsurii 214-PNDR 2007-2013 pot accesa în anul 2015 Clauza de revizuire, în scopul adaptării acestor angajamente la noul cadru juridic. “În acest sens, în campania 2015, până la termenul final de depunere a cererilor unice de plată, fermierii semnează un document adiţional la angajamentul iniţial (Declaraţie privind adaptarea/neadaptarea angajamentelor) prin care: fie închid angajamentele în cazul neacceptării cerinţelor din noul cadru juridic, fără a fi necesară restituirea sumelor plătite în perioada de desfăşurare a angajamentelor respective, în 2015 fermierii nu vor putea semna noi angajamente în cadrul măsurilor, submăsurilor, pachetelor sau variantelor prevăzute de PNDR 2014-2020, ale căror condiţii modificate au constituit motivul accesării Clauzei de revizuire; fie acceptă să continue angajamentele cu respectarea cerinţelor din cadrul juridic aferent noii perioade de programare 2014-2020 pe perioada rămasă până la finalizarea celor 5 ani din angajamentul anterior”, se arată în informarea transmisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here