Satul Pocruia cu satele Izvarna şi Sohodol au format comuna Pocruia până în anul 1968 când prin noua împărţire administrativă a ţării, au fost arondate comunei Tismana.
Se zice că numele de Pocruia vine de la numele unui peşte numit Porcai, care se găsea în apa râului care izvorăşte din locul numit Piatra Tăiată din muntele Vâlcanul şi care curge în lungul satului până când se varsă în râul Orlea pe teritoriul satului Celei curgând prin locul numit La Ţeapă, unde legenda spune că acolo era locul unde în timpul domniei lui Vlad Ţepeş erau traşi în ţeapă turcii şi hoţii. Alţii au spus că, dacă în sat majoritatea locuitorilor erau meşteri dogari, numele de Pocruia vine de la sunetul de pac, poc, când se bat cercurile pe vasele de lemn. O legendă mai spune că satul Pocruia a fost aşezat la poalele muntelui ca locuitorii, pe timpul năvălirii duşmanilor să se poată refugia mai uşor în păduri pentru a evita distrugeri de vieţi omeneşti. Un act care menţionează că în secolul al XIII-lea au apărut primele formaţiuni de stat, este Diploma Ioaniţilor, care menţionează că s-au zidit biserici şi mănăstiri precum şi Cetatea de Scaun a Ţării Româneşti. După construirea mănăstirii Tismana, încep să apară date despre satele din jurul mănăstirii care amintesc şi de satul Pocruia. De aici reiese că pe la 27 iunie 1387, se dă mănăstirii Tismana moşia lui Radoslav Vaicu şi Teomir la Pocruia. Satul Pocruia, fiind dependent de toate obligaţiile feudale faţă de mănăstire, până în anul 1864, când pocruienii clăcaşi au fost împroprietăriţi cu pământ din moşia mănăstirii, aşa cum reiese din dosarul nr. 7 găsit la Filiala Gorj.
Reforma agrară la Pocruia
Cu ocazia împroprietăririi locuitorilor satului Pocruia din moşia mănăstirii Tismana de care depindea satul, inginerul agronom Anton Paraschivescu şi primarul comunei Constantin Pora, au încheiat un proces verbal în care se arată: „au fost împroprietăriţi un număr de 164 locuitori din moşia mănăstirii Tismana şi un număr de 8 locuitori din moşia satului Baia de Aramă”.
Pentru cei 164 locuitori s-a dat o suprafaţă de 1164 pogoane şi 396 stânjeni pătraţi, pentru şcoală 15 pogoane şi pentru biserică 17 pogoane.
Terenurile au fost date locuitorilor în raport de numărul de vite de muncă (boi). Astfel, 7 fruntaşi ai satului, care aveau 4 boi, au primit câte 11 pogoane pământ iar alţi 82 locuitori care aveau 2 boi, au primit câte 7 pogoane pământ. Cei 72 locuitori care nu aveau vite de muncă, fiind pălmaşi au primit câte 4 pogoane şi 15 prăjini. Cei 164 locuitori au primit şi locuri de casă iar 3 numai locuri de casă. Procesul verbal a fost parafat de subprefectul plaiului Vâlcan. Împroprietărirea tinerilor însurăţei a fost aplicată mai târziu, la propunerea lui Mihai Kogălniceanu printr-un jurnal al Consiliului de Miniştri don 7 octombrie 1864 când s-a hotărât ca toţi sătenii aflaţi sub steaguri să fie împroprietăriţi, cei care au făcut clacă înainte de a pleca în armată să primească pământ ca orice clăcaş iar cei care încă nu fuseseră în armată să li se dea locuri de pe moşia statului, potrivit articolului VI din legea rurală. Pentru aceasta 15 însurăţei au primit 167 pogoane din moşia mănăstirii Tismana. După Războiul de Independenţă naţională odată cu însurăţeii, au fost împroprietăriţi şi ţăranii care s-au eliberat din armată. Dealul Pocruiei situat în partea de nord a dealului Cornet unde se găsesc suprafeţe mari cu castani comestibili şi pomi fructiferi, a fost răscumpărat de la stat în anul 1898. Izlazul din Lunca Pocruiei de 52 ha s-a dat după legea din 1907 de către stat, cu act de vânzare care este la Direcţia Agricolă Gorj cu valoare de 49365 lei şi Izlazul Iordăcuţa în suprafaţă de 30 ha cumpărat de la stat în anul 1936 cu suma de 43810 lei.
Satul Pocruia nu a fost colectivizat, ci numai Întovărăşire Pomicolă în Dealul Pocruiei şi Dealul Plopi, care în anul 1963 când a venit preşedinte la Sfatul Popular Torel Foca, întovărăşirea a fost desfiinţată, iar pocruienii şi-au luat în proprietate terenurile ocupate de Întovărăşire.
Tot ce am scris în acest articol e din monografia satului Pocruia pe care o am în manuscris din cauza lipsei banilor să o dau la tipar.
Învăţător pensionar Sandu CIOLACU
