CJCPCT Gorj aniversează 56 de ani de la înființare

815

Miercuri, 28 februarie 2024, începând cu ora 12:00, la sala „Florin Isuf”, Târgu Jiu,  vor avea loc mai multe evenimente prilejuite de aniversarea a 56 de ani de existență a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj este un aşezământ cultural de rang judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Gorj. Centrul este instituţie de specialitate având ca obiect de activitate cunoaşterea, păstrarea şi valorificarea tradiţiilor şi valorilor culturale în contextul dezvoltării naţionale. Rolul său ca instituţie publică de cultură este acela de conservare, cercetare, protejare, transmitere, promovare şi punere în valoare a culturii tradiţionale şi a patrimoniului cultural imaterial, precum şi de valorizare a creaţiei artistice contemporane a judeţului.

La data de 1 martie 1968 a fost înființată Casa de Creație Gorj, iar în 1971 denumirea instituției culturale a fost schimbată în Centrul Județean al Creației Populare Gorj. Din 1990, această instituție poartă numele de CJCPCT Gorj. În acești ani au fost efectuate nenumărate cercetări etnofolclorice, culegeri de folclor și studii de specialitate, filme documentare, expoziții de artă populară, plastică, fotografică și au fost editate cărți importante. 

„Aniversăm 56 de ani de existență cu vernisarea expoziției de pictură “Ritmuri Cromatice”, semnată de Manuela Deaconu, artist plastic, cu experiență în domeniu. Curatorul expoziției, cunoscutul fotograf Teodor Dădălău a ales pentru dumneavoastră unele dintre cele mai frumoase picturi semnate de artista din Râmnicu Vâlcea. Manuela Deaconu este absolventă a Universității “Spiru Haret” din București și a Școlii Populare de Arte din Râmnicu Vâlcea, clasa profesor Sergiu Plop. În prezent este studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă, arte plastice, anul II, specializarea pictură și sculptură din Craiova. Pictorița va fi prezentă la Târgu Jiu, împreună cu alți oameni de cultură de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea. Managerul CJCPCT Gorj, etnologul Pompiliu Ciolacu va prezenta cu această ocazie și care sunt noile evenimente culturale din 2024. De asemenea, va fi lansat un nou număr al revistei “Portal Măiastra”. Vă invităm cu drag să participați alături de noi la aniversarea a 56 de ani de existență a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, miercuri, 28 februarie 2024, orele 12.00″, a anunțat conducerea CJCPCT Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here