Întrucât zilele de 16 și 17 august au fost declarate zile liberă, printr-o hotărâre de Guvern, angajații Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj le vor recupera, cel mai probabil, prin prelungirea programului de lucru.
Conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj așteaptă ca CNAS să stabilească modalitatea de recuperare a zilelor libere de 16 și 17 august, însă cel mai probabil, angajații CJAS Gorj le vor recupera prin prelungirea programului de lucru. “Zilele libere din 16 și 17 august le recuperăm, cel mai probabil, prin prelungirea programului de lucru cu câte o oră la fel cum am procedat și anul trecut, dar deocamdată așteptăm să vedem decizia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pentru a ne alinia la același program”, a confirmat Daniel Șurlea, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj.
Reamintim faptul că, bugetarii vor avea o minivacanță de cinci zile, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, care se celebrează anual la data de 15 august și este zi liberă prin lege. Întrucât în acest an sărbătoarea este într-o zi de miercuri, Guvernul a decis să acorde încă două zile libere – joi și vineri, 16 și 17 august – acestea urmând a fi recuperate.
Minodora Sucea