CJAS a decontat îngrijiri la domiciliu pentru 115 gorjeni

364

cjasÎn Gorj, există câteva firme autorizate care au încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj în vederea acordării asistenţei medicale la domiciliu. De la începutul anului, de astfel de servicii medicale au beneficiat mai bine de 100 de bolnavi.

Potrivit lui Gheorghe Cocină, preşedintele CJAS Gorj, de la începutul acestui an şi până la debutul lunii iulie, pentru acordarea de îngrijiri medicale la domiciliu au fost aprobate un număr de 115 cereri. Aceştia sunt cei mai mulţi, gorjeni bolnavi în fază terminală, fie suferind de afecţiuni neurologice, fie de vreo formă de cancer. „Cu cei 115 bolnavi care au avut parte de îngrijiri la domiciliu s-a cheltuit suma de 143.000 de lei din totalul de 286.000 de lei, fonduri alocate pe tot anul pentru capitolul îngrijiri la domiciliu. Pentru cei 115 gorjeni bolnavi s-au efectuat un număr de 13.097 de servicii, precum schimbarea acestora, măsurarea tensiunii arteriale, a temperaturii şi multe alte servicii”, a declarat Cocină.

Doar la recomandarea specialistului

La recomandarea medicilor de specialitate, bolnavii pot solicita CJAS Gorj să fie incluşi în sistemul de îngrijiri la domiciliu. Serviciile sunt asigurate de medici sau firme care au încheiat contract cu CJAS, iar instituţia le decontează cheltuielile tratamentelor efectuate în acest sistem. „Perioada pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabileşte de către medicul care a făcut recomandarea, cu obligativitatea precizării ritmicităţii sau periodicităţii serviciilor, dar nu mai mult de 90 de zile de îngrijiri, în ultimele 11 luni, în una sau mai multe etape”, a mai spus preşedintele CJAS Gorj. Potrivit acestuia fondurile alocate la acest capitol pe întreg anul vor fi suficiente, dovadă stând cheltuielile făcute în primele şase luni. Serviciile se îngrijiri medicale la domiciliu se fac doar cu recomandarea medicilor specialişti, în funcţie de patologia bolnavului şi de gradul de dependenţă al acestuia. Potrivit legilor în vigoare, bolnavul este dependent dacă nu poate îndeplini trei sau mai multe activităţi zilnice de bază fără ajutorul altei persoane şi are nevoie de îngrijire medicală, parţial dependent, dacă nu poate îndeplini cel puţin două activităţi zilnice de bază fără ajutorul altei persoane şi independent, dacă acesta îndeplineşte activităţile zilnice de bază fără ajutorul altei persoane, dar care, datorită afecţiunii cronice acute, necesită îngrijiri.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here