CJ Gorj continuă colaborarea pentru proiectul de la Ţânţăreni

715

Consilierii judeţeni au aprobat ieri în unanimitate hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Gorj nr. 139 din 28 noiembrie 2014 privind aprobarea participării U.A.T.- Județul Gorj la implementarea proiectului “Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, în comun cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și U.A.T. – Comuna Țânțăreni.

Consiliul Judeţean Gorj a decis ieri, în cadrul şedinţei ordinare, continuarea colaborării instituţiei la implementarea proiectului “Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, derulat la nivelul comunei Ţânţăreni. Valoarea totală estimată a proiectului, prevăzută în convenția de colaborare este de 1.665.105 lei, din care: 1.541.850 lei reprezintă contribuție nerambursabilă, asigurată de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, şi 123.255 lei, contribuție proprie a comunei Țânțăreni, reprezentând circa 5% din valoarea investițiilor în managementul gunoiului de grajd (proiectare, asistență tehnică și consultanță în perioada de realizare a lucrărilor de construcții și a perioadei de notificare a defectelor, până la recepția finală, a lucrărilor de construcții, respectiv a echipamentelor și dotărilor), 25% din valoarea europubelelor ce vor fi asigurate prin proiect și 100% din valoarea avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare realizării investițiilor din proiect.
Obiectivul general al proiectului “Controlul integrat al poluării cu nutrienţi” este acela de a sprijini Guvernul României în îndeplinirea cerințelor Directivei Nitrați a Uniunii Europene, prin reducerea poluării cu nutrienți a corpurilor de apă, promovarea modificărilor comportamentale la nivel de comună și întărirea capacității instituționale și de reglementare. Pentru implementarea proiectului “Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, prin Unitatea de Management al Proiectului, a semnat cu consiliile județene din care fac parte localitățile selectate, Convenţii de colaborare.
Deoarece în timpul implementării, la nivel național a proiectului, în perioada 2009-2014, au fost înregistrate economii, s-a dispus prelungirea perioadei de implementare până la data de 30 noiembrie 2015, alocându-se investiții pentru încă 12 comune din țară, care îndeplinesc criteriile de implementare stabilite de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. În urma selecției realizate de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, U.A.T. – Comuna Țânțăreni va beneficia de alocare financiară pentru implementarea proiectului “Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, până la finele lunii noiembrie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.