Ciurel: ,,Vom ajunge să trecem prin momente economice extrem de dificile”

786

Situaţia dificilă în care se află Complexul Energetic Oltenia (CEO) şi nerezolvarea problemelor existente ar putea conduce la momente economice extrem de dificile, în condiţiile în care în ultima perioadă complexul întâmpină mari greutăţi financiare cauzate de consumul scăzut de energie produsă pe bază de cărbune.

Managerul complexului, Laurenţiu Ciurel, a declarat miercuri, că deşi costul unui MW produs pe bază de cărbune este mai ieftin, la nivel naţional se vinde energie eoliană care este mult mai scumpă decât cea produsă în cadrul CEO. ,,Este o situaţie dificilă, din fericire a fost o situaţie pe care am premeditat-o, la care ne-am gândit cu mai mult timp înainte, ne-am aşteptat la o descreştere a producţiei chiar dacă nu s-a gândit nimeni la o trecere prin zero atât de lungă. Ne-am creat rezervele pentru a trece printr-o astfel de situaţie fără a fi puternic afectaţi. Situaţia poate deveni mai gravă doar dacă va continua, la modul cum este acum, să nu funcţionăm deloc. CEO stă în continuare oprit deşi marea majoritatea a producătorilor sunt cu costuri mai mari decât cele ale CEO. Dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi Dispeceratul Energetic nu vor înţelege că stabilitatea şi securitatea sistemului sunt noţiuni cu care nu te poţi juca, vom ajunge să trecem prin momente economice extrem de dificile”, a menţionat Laurenţiu Ciurel.

Disponibilizările nu sunt excluse
Dacă situaţia va continua, nu sunt excluse nici disponibilizările, în acest moment 14.000 din cei 19.000 de angajaţi ai complexului fiind în concediu, în perioada 1-13 mai, decizie ce a fost luată în urmă cu aproximativ două luni. ,,Dacă nu vom putea să pornim foarte repede, nu vom putea să producem energie, să obţinem venituri, să plătim salarii, taxe şi furnizori, iar în cazul acesta una dintre măsuri va fi diminuarea activităţii. Sper să nu se întâmple acesta, încă avem resurse. Nu fac decât să trag semnale de alarmă pentru că dacă situaţia va continua, se va agrava şi mai mult activitatea CEO. Decizia de a trimite 14.000 de oameni a fost luată în urmă cu opt săptămâni, am prevăzut că se va ajunge într-o situaţie dificilă”, a spus Ciurel.

500.000 de tone de cărbune, ard din cauza valului de căldură
Totodată, managerul acuză ANRE de situaţia gravă în care se află în acest moment producătorul de energie pe bază de cărbune. Ciurel a menţionat că i s-a cerut anul trecut de către reglementatori, să constituie stocuri de cărbune pentru iarnă, astfel încât s-a intrat în iarnă la cerinţele impuse de ANRE. ,,În ianuarie, producţia pe care am stabilit-o cu ANRE ne-a fost luată şi mutată la alţi producători. Am rămas cu stocuri de peste două milioane de tone de cărbune din care 500.000 de tone ard din cauza valului de căldură. La vară va trebui să utilizăm acest cărbune degradat. Ce vreau să mai spun este că în acest moment nu avem datorii, salariile sunt plătite 100 %, iar cu plăţile la furnizor suntem la peste 90 %”, a mai precizat acesta.
Din cauza situaţiei dificile prin care trece entitatea, Liderii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate ‘Univers’ vor picheta, în zilele de 14 şi 15 mai, Prefectura Judeţului Gorj, a anunţat, joi, vicepreşedintele federaţiei, Constantin Creţan, care este de părere că poziţia ANRE de excludere a CEO de pe piaţa de energie pune în pericol cele 19.000 de locuri de muncă directe, dar şi alte 5.000 de locuri de muncă din cadrul unităţilor prestatoare de servicii. Totodată, Federaţia Naţională Mine Energie (FNME) a anunţat un calendar al protestelor: în perioada 14-17 mai, dar şi pe 20 mai, câte 100 de sindicalişti vor picheta sediul ANRE, urmând ca în data de 24 mai în faţa instituţiei să se afle 5.000 de salariaţi CEO. În plus, în ultima zi va fi oprit lucrul în cadrul CEO timp de două ore, între 13.00-15.00. În ceea ce priveşte raportul Corpului de Control al Primului Ministru din care reies fapte care pot întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, Ciurel a menţionat că raportul respectiv a fost făcut public încă din luna decembrie a anului trecut, însă a fost readus în discuţie doar pentru a se trece cu vederea peste situaţia reală în care se află complexul în acest moment. ,,Raportul este o problemă reală, mare, de corupţie, instituţiile abilitate vor da un verdict. Problema zilelor trecute a fost nefuncţionarea CEO. De ce nu funcţionează CEO? De ce s-a scumpit energia fără precedent? Deşi energia la producător este la nivelul lui 2006, la consumator este cu 40 % mai scumpă. Acest raport a fost făcut în lunile septembrie-noiembrie 2012 şi a fost publicat în decembrie. Se ştie de el de atunci. El a fost reluat ca temă de discuţie pentru a îngropa o altă temă”, este de părere Ciurel.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here